Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: Vocea Valcii

Dr. DAN PONORAN: Spitalul Judeţean Vâlcea va fi acreditat în 2016

Foto: Vocea ValciiNoul director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Dan Ponoran, şi-a început mandatul sub auspicii destul de nefavorabile. Clădirea spitalului s-a transformat în şantier datorită lucrărilor de reabilitare, iar spitalul are şanse aproape de zero să se acrediteze în acest an. Cu toate acestea, doctorul Ponoran este optimist şi crede că va reuşi să pună lucrurile pe un făgaş bun. Despre gândurile şi planurile sale de viitor, noul manager ne-a vorbit în cadrul unui scurt interviu.

• Rep.: Când va fi acreditat Spitalul Judeţean Vâlcea?

• Dan Ponoran: Acreditarea este programată pentru perioada 21 – 25 septembrie 2015, însă vom depune o cerere de amânare pentru că deocamdată nu suntem pregătiţi, iar volumul de muncă este enorm.

• Rep.: De ce sunteţi în urmă?

• D.P.: Deoarece trebuie făcute în două luni, lucruri care trebuiau începute în 2011. Nu vreau să vorbesc despre greaua moştenire. Cine stă cu faţa spre trecut, nu are cum să realizeze ceva bun pentru viitor.

Acum, eu ştiu ce trebuie să fac. Mai departe, ce au făcut cei dinaintea mea, probabil că vor răspunde, dacă este ceva în neregulă.

• Rep.: Cât timp doriţi să prelungiţi verificarea pentru acreditare?

• D.P.: Cât de mult se poate. Oricum, termenul maxim este iunie 2016. La aceea dată, toate spitalele din România trebuie să fie acreditate. Noi eram, iniţial, programaţi pentru 15 – 19 iunie, s-a obţinut o primă amânare, se ştia că este mai lungă, în data de 3 iulie am primit adresa cu noua programare, pe care o vom amâna.

• Rep.: Aţi reuşit să aveţi discuţii cu preşedintele CAS Vâlcea?

• D.P.: Da, m-am întâlnit de mai multe ori şi am avut chiar discuţii productive. După cum ştiţi, în luna martie am primit o amendă de 1,8 miliarde lei vechi, în luna aprilie a mai avut loc încă un control, iar în data de 29 iunie a.c., la trei zile de la începerea mandatului meu, mai aveam programat să mai primit o amendă de 3% din valoarea contractului cu Casa, de 5,4 miliarde lei vechi.

Am reuşit să ne încadrăm în cerinţele dânşilor, a fost controlul şi nu am mai primit amendă. Am considerat cerinţele CAS de bun-simţ, am mărit lista de medicamente pe care suntem obligaţi să le oferim pacienţilor, de la 175 la 202, am pus aceea procedură de rambursare în toate secţiile spitalului judeţean, astfel încât pacienţii să ştie că îţi pot recupera banii dacă şi-au cumpărat singuri medicamentele. A fost cerinţa CAS Vâlcea şi am respectat-o.

Lucrăm în continuare pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu Casa pentru că noi trebuie să înţelegem că nu suntem într-o competiţie. Ei cumpără servicii pe care noi le vindem. Avem, practic o relaţie de afaceri.

• Rep.: Când preconizaţi că spitalul poate deveni măcar locuibil, gândindu-se la lucrările de reabilitare care nu se mai termină?

• D.P.: Nu ştiu să vă spun pentru că lucrările care se desfăşoară în spital se află sub stricta supraveghere a Consiliului Judeţean Vâlcea.