Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 19 Octombrie 2015

• Pe raza localităţii Marcea, din judeţul Vâlcea, se află la vânătoare de ciocârlii, trei vânători italieni • În municipiul Râmnicu Vâlcea, se află sosit un investitor italian care afirmă că vrea să construiască o fabrică de seringi şi ace de unică folosinţă • „Nu e bine vacii noastre”, ar spune străbunicii de la munte ai liderului liberal vâlcean Cristian Buican, originar din comuna Perişani • De cealaltă parte, organizaţia social-democrată vâlceană condusă de Constantin Rădulescu a înregistrat un rezultat surprinzător în sondaj

• Pe raza localităţii Marcea, din judeţul Vâlcea, se află la vânătoare de ciocârlii, trei vânători italieni. Ei folosesc un dispozitiv electronic de atragerea ciocârliilor de câmp şi, din câte am aflat, sunt dirijaţi de un paznic de vânătoare cunoscut ca fiind „călăuza” braconierilor străini. Aceeaşi sursă ne-a informat că italienii nu au autorizaţie de vânătoare eliberată de gestionarul fondului cinegetic, iar prezenţa paznicului îmbrăcat în uniformă de pădurar, vine să dea legalitate acţiunii ilegale în ochii celor care-i văd. Italieni sunt interesaţi de aceste mici păsări, pentru că, în bucătăria lor tradiţională, sunt considerate delicatese şi în țara lor costă bani buni. Legea românească a vânătorii permite masacrarea nu numai a ciocârliilor, ci şi a multor alte specii de păsări rare și de aceea suntem vizitați de braconieri. Ciocârliile sunt cele mai mici păsări cântătoare de la noi şi, tocmai din acest motiv, vânătorii români preferă să le asculte nu să le vâneze. Delicatesa pe care o caută italienii este pateul de limbă de ciocârlie şi doar pentru o singură porţie trebuie să se vâneze cel puţin 100 de păsări. În România, legal sau prin braconaj, sunt împuşcate peste 600 de mii de ciocârlii. Nu ne mai facem bine niciodată!

• În municipiul Râmnicu Vâlcea, se află sosit un investitor italian care afirmă că vrea să construiască o fabrică de seringi şi ace de unică folosinţă. El se prezintă cu numele de Gaetano Francesco şi niciodată nu a vorbit despre localitatea de unde provine. Acest lucru a stârnit suspiciuni, mai ales că „întreprinderea” sa pe care o declară ca intenţie se dovedeşte, din start, falimentară. Şi asta pentru că fabrica de acelaşi profil din Arad a dat faliment, pentru că pe piaţa internă sunt preferate seringile de import, fiind mai ieftine. Surse care se doresc anonime ne-au declarat că Francesco pare destul de dubios prin prezenţa sa de cel puţin două luni în Râmnicu Vâlcea fără a întreprinde un minim de acţiuni palpabile pentru realizarea visului sau de afaceri. Suntem obişnuiţi cu prezenţa unor macaronari „afacerişti” mincinoşi, spălători de bani sau recrutori de carne vie. Deocamdată, Gaetano Francesco tatonează…

• „Nu e bine vacii noastre”, ar spune străbunicii de la munte ai liderului liberal vâlcean Cristian Buican, originar din comuna Perişani, din Oltenia de sub munte. Şi nu e bine vacii lui (este numai o figură de stil, derivată din strămoşescul proverb) pentru că, în politic, a clacat-o, prin aroganţa dovedită, jocurile de culise în favoarea sa sau ale unui grup, şi, de ce să nu se cunoască, din lipsa unei culturi politice sănătoase. Până acum, Buican a reuşit să piardă 6 primari care au plecat la PSD, şi-a radicalizat împotriva sa majoritatea primarilor PNL, este în termeni foarte reci şi cu primarul localităţii sale natale şi, culmea ignoranţei politice, este dezavuat şi se află în război declarat chiar şi cu presa locală. În legătură cu proastele lui relaţii cu presa, Buican a fost rugat de colegii săi să renunţe la aroganţă şi să se împace cu ziariştii. Replica lui a venit în contextul educației și analfabetismului său politic: „Dăi, mă, în p*** m**, că oricum, la alegeri, nu au cu cine să voteze!”. Ece homo! Iar de aici rezultatul îngrijorător din sondajul făcut de o firmă de profil din Bucureşti. Deşi rezultatele sondajului se cunosc de peste o lună de zile, liderului PNL îi este frică săle dea publicităţii, pentru că se vede că este în fundul gol. Rezultatele sunt revoltătoare, pentru prezența publică a multor consilieri liberali cuprinşi în chestionar, dar şi pentru el, lider de peste 4 ani de zile în fruntea organizaţiei. Astfel, PNL Vâlcea se află cu un procent sub inactivul PSD Vâlcea, contabilizând 31% din sufragiile exprimate (PSD Vâlcea are 32%). Câţiva consilieri municipali – cei mai vocali din organizaţia municipală liberală (Grig Crăciunescu, Mihai Persu şi Eduard Vârlan) – au fost în marja de eroare a sondajului. Ei au candidat (ipotetic) la funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea şi, împreună, nu au însumat 3% din sufragii. Să fii 3 ani de zile consilier municipal (Crăciunescu şi Persu) şi 6 ani de zile viceprimar (Eduard Vârlan) şi să nu te cunoască electoratul râmnicean (başca subaprecierea) este grav, este emblema realității existenței liderilor PNL. După cum se poate constata, dezamăgirile încep să apară iar neputinţa lui Cristian Buican de a afirma organizaţia devine din ce în ce mai vizibilă. Viitorul apropiat va arăta că PNL Vâlcea se află într-o vertiginoasă descreştere de imagine, erodat după trei ani de conducere „buicănistă”, politician aflat în frondă cu toată lumea care are o altă părere decât a lui. Niciodată această organizaţie vâlceană nu a cunoscut un dezastru atât de mare, ca acum!

• De cealaltă parte, organizaţia social-democrată vâlceană condusă de Constantin Rădulescu a înregistrat un rezultat surprinzător în sondaj. Chiar dacă imaginea publică națională arată un PSD aflat sub asediul Justiţiei, cu un premier inculpat şi aflat într-o vertiginoasă descreştere, la Vâlcea are loc o tăcere suspectă de mai mult timp, acum, când le-a venit vremea vocalizării. Tăcerea noii conduceri a creat multe suspiciuni, mulţi fiind aceia care susţin ideea că între PSD Vâlcea şi PNL Vâlcea are loc o înţelegere discretă de a nu se critica, contra, ataca sau a se disputa ideologic. Acum când organizaţia liberală se află în corzi, nu este numărată de PSD. De ce, oare? De ce niciun pesedist nu a luat atitudine vizând atacul la libertatea presei comis de liberali? Nu au nici ei nevoie de o presă liberă? În acest caz, se poate spune că de la decesul liderului Ioan Cîlea şi retragerea în cochilie a secretarului executiv Dumitru Persu, PSD există numai formal. În acestă situație, creşte numărul electorilor absenţi de la vot şi creşte numărul membrilor care se vor înscrie în partidul Mişcarea Populară. Atenţie pesedişti: pierderea locului I la parlamentarele de anul viitor poate fi o dramă istorică!