Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Copilotul lui Iovan face nuntă anul viitor! Tânărul din Vâlcea este foarte fericit!

Tânărul din Vâlcea care a supravieţuit accidentului aviatic din Apuseni se căsătoreşte chiar cu femeia care l-a îngrijit. Răzvan Petrescu a supravieţuit miraculos în accidentul din munţii Apuseni, accident ce a avut loc în 2014 şi în care Adrian Iovan şi o studentă la Medicină şi-au pierdut viaţa.

Răzvan era copilot al acelui zbor şi s-a ales cu răni extrem de grave, având picioarele strivite. El a suferit multe operaţii, iar lunile de recuperare şi le-a petrecut la casa părinţilor săi din Râmnicu Vâlcea.

Acum însă, momentele triste şi pline de durere au dispărut, el trecând printr-o perioadă frumoasă a vieţii lui. Asta pentru că femeia care l-a îngrijit în perioada de convalescenţă a acceptat să-i fie soţie, nunta urmând să aibă loc anul viitor.

„Eram într-o stare foarte gravă, dar Maria a fost cel mai mare motiv al meu ca să lupt pentru viață. După accident, când am putut să merg din nou am scos-o la restaurant și am cerut-o de soție. A început să plângă, și apoi am continuat amândoi. Am fost foarte emoționați, că noi suntem împreună din timpul liceului. Niciodată nu am stat despărțiți. Regret că nu am putut să fac gestul ăsta în genunchi, dar picioarele mele erau praf. La anul, în septembrie, facem nunta” – a declarat, pentru Libertatea, Răzvan Petrescu.