Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Misiuni în străinătate a poliţiştilor români pentru prevenirea criminalităţii

Poliţiştii români sunt extrem de apreciaţi în lume, ei luând parte la operaţiuni internaţionale ce au menirea de a combate şi a preveni criminalitatea. De asemenea, oamenii legii au un rol foarte important în obţinerea şi transmiterea de date şi informaţii către Europol şi partenerii externi.

În activitatea Unităţii Naţionale Europol, poliţiştii din România au contribuit mult la dosarele de analiză existente la nivelul Europol, iar în 2015, urmare a informaţiilor primite din partea autorităţilor de aplicare a legii de la nivel naţional, au fost transmise 1.087 de contribuţii.

Poliţia Română a anunţat că anul trecut foarte mulţi ofițeri de legătură români au fost trimişi în misiuni operative în străinătate, acordând sprijin în combaterea criminalităţii generate de cetăţenii români.

„Exemplificând, finalizarea Operațiunii NEXUS din Marea Britanie, în luna septembrie 2015, a dus la scăderea a solicitărilor de asistență transmise de ofițerii români de suport operativ. Astfel de misiuni au devenit de acum o practică frecventă cu ţări precum Franţa, Marea Britanie, Germania, în anul 2015 fiind dezvoltate proiecte comune şi cu Norvegia, Elveţia și Slovenia.

Au fost soluţionate cu succes numeroase operaţiuni internaţionale, pe linia traficului de droguri, proprietăţii intelectuale, vânzărilor fictive de auto prin intermediul internetului, furturilor auto, armelor şi explozivilor, spălării de bani, criminalităţii informatice, pornografiei infantile, furturilor, falsificării mijloacelor de plată electronică, fraudelor de accize, migrației ilegale şi traficului de ființe umane.

Datorită poziției sale centrale în arhitectura securității europene, Europol acordă sprijin pe teren pentru operațiunile derulate de forțele de ordine, o platformă pentru schimbul de informații privind activitățile infracționale, fiind şi un centru de expertiză în materie de aplicare a legii” – se arată în comunicatul IGPR.