Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Profesorii de limba germană vor primi 70 – 80 euro lunar

750 de învăţători şi profesori care predau în învățământul de limbă germană, ca limbă maternă, din România, urmează să primească o indemnizaţie lunară, în valoare de 70-80 de euro. Măsura se doreşte a fi un stimulent pentru ca aceştia să nu plece de la catedră, având în vedere criza de cadre didactice din școlile cu predare în limba germană.

„Fondurile provin de la statul german care acordă , pentru prima oară, în acest an, 750.000 de euro pentru sprijinirea învăţământului în limba germană din România.

Acesta se confruntă cu o gravă criză de cadre didactice, deoarece din cauza salariilor mici din învăţământ, absolvenţii de facultate cunoscători ai limbii germane găsesc, tocmai datorită cunoştinţelor de limbă germană, locuri de muncă mult mai bine plătite în industrie şi în alte domenii ale economiei.

Singura soluţie pentru evitarea colapsului sistemului de învăţământ în limba germană din România şi pentru atragerea de tineri la catedră este acordarea unei indemnizaţii celor care predau în limba germană cât şi finanţarea de cursuri de perfecţionare din aceste fonduri primite de la statul german”, susţine preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu, profesorul Martin Bottesch.