Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ACUZAȚII GRAVE: Posturi cu dedicație, mită și nepotism la un liceu din VÂLCEA

Acuzații grave sunt formulate la adresa noii conduceri a liceului ”Preda Buzescu” din Berbești, județul Vâlcea. Oamenii se plâng că directorul Sorin Cumpănășoiu este condus și acasă și la școală de soția acestuia, Lavinia, care taie și spânzură în liceu. Prin intermediul unei scrisori primite la redacție, constestatarii directorului de la Berbești scot la iveală fapte grave, chiar la limita penalului de angajări pe pile și contra unor sume de bani, precum și posturi scose la concurs cu dedicație.

Vom reproduce integral scrisoarea, precizând cu așteptăm oricând un punct de vedere al conducerii Liceului ”Preda Buzescu”, din Berbești sau al conducerii Inspectoratului Școlar Vâlcea.

”Vă aducem la cunoștință o serie de abuzuri făcute de directorul proaspăt numit Cumpanasoiu Sorin :

– la liceul „Preda Buzescu” cea care conduce instituția este Lavinia Cumpanasoiu, soția directorului?

– membrii diverselor comisii din instituție sunt forțați prin diverse metode sa își dea demisia, luându-le locul oamenii domnului director?

– vi se pare normal ca la ciclul primar sa se dea post titularizabil in condițiile in care anul viitor avem 3 clase a – IV -a cu 37 de elevi in total?

– dumneavoastră ați verificat situația copiilor din clasele care au titulari, toate clasele sunt cu efective sub norma legală?

– motivația pentru care domnul director scoate postul de învățător la titularizare este obligația domnului director către doamna Morcozan Claudia, ruda lui apropiată, proaspată membră ALDE, dispusă sa dea șpagă 6000 mii de euro conform laudelor sale, „doamna directoare Lavinia” personal se ocupa de aceasta problema.

– vi se pare norma ca in planul de școlarizare sunt clase pregătitoare 2017-2018 sa fie incluși si copilași de 2-3 ani?

– ce director este acest om, dacă s-a pretat si la 1000 de euro pentru angajarea femeilor de servici, pe care le știm înainte de CONCURSUL OFICIAL : RĂDUCAN CORINA ( post cu dedicație , soție de consilier local) , GEORGESCU MARIA( Pila DOAMNEI DIRECTOARE)?

– in cursul anului 2015-2016 domnul director deși avea ore la liceu nu si-a efectuat nici una, aceasta fiind făcute de doamna Mocanu Cornelia, semnăturile in condica fiind făcute de soția sa , Lavinia Cumpanasoiu”, se arată în scrisoarea primită la redacție.