Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO EXCLUSIV: Operaţiune de salvare a unui pescar pe râul Olt, în Râmnicu Vâlcea

În ceastă dimineaţă de sâmbătă, 5 martie 2016, un bărbat care pescuia pe râul Olt, în zona podului de la Goranu din Râmnicu Vâlcea, dintr-o barcă improvizată, a fost salvat de pompierii de la ISU Vâlcea. Asta pentru că, la un moment dat, pescarul Ion Genovu – 63 de ani, s-a dezechilibrat, a căzut în apă şi nu a mai putut să urce în barca improvizată, riscând să facă hipotermie din cauza apei reci, dar şi să se înece.

Incidentul a avut loc în jurul orei 10.00, pompierii ajungând acolo la scurt timp după ce un alt pescar, aflat pe dig, a sunat la 112 şi a solicitat ajutorul salvatorilor. Pompierii de la ISU Vâlcea s-au folosit de barcă pneumatică, ei reuşit să-l salveze în câteva minute pe bărbat.

Scos la mal, pescarul a primit îngrijiri medicale de la un echipaj SMURD Vâlcea, el fiind diagnosticat cu şoc hipotermic şi, ulterior, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea unde a rămas sub supravegherea medicilor.

Video: Youtube Vocea Valcii