Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

INCONȘTIENȚĂ! Beat și fără permis, la volanul unui autoturism

În data de 17 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Băile Govora au identificat în trafic un bărbat din comuna Stoenești, județul Vâlcea, care ar fi condus un autovehicul în comuna Bunești, sub influența alcoolului și fără permis de conducere.

Din verificările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0.65 mg./L alcool în aerul expirat.

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei în sânge.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.