Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Insolvenţele din 2013 au creat 100.000 de şomeri

Numărul procedurilor noi de insolvenţă deschise în 2013 a fost mai mare decât cel din anul anterior, creşterea cea mai însemnată consemnându-se în ultimul trimestru al anului. Un studiu preliminar desfăşurat de „Coface” arată că un sfert din companiile active în 2012 şi-au întrerupt activitatea în 2013. Cele mai afectate au fost companiile medii şi mari. Datoriile care rămân neacoperite se ridică la 16 miliarde lei iar valoarea refuzurilor la plată a ajuns la un nou maxim istoric: 8,65 milioane lei în primele 11 luni din 2013.

Creştere de 5% faţă de 2012

Conform studiului privind situaţia insolvenţelor din România pentru anul 2013, realizat de către „Coface”, anul trecut s-au deschis în România 26.372 noi proceduri de insolvenţă, în creştere cu două procente faţă de anul 2012, când s-au deschis 25.842 de insolvenţe. Aceste date sunt preliminarii, până la confirmarea datelor oficiale, la finalul primului trimestru. În urma calculelor proprii, „Coface” estimează numărul noilor insolvenţe deschise în 2013 la aproximativ 27.145, în creştere reală cu circa 5% faţă de anul 2012. Această creştere s-a accelerat în ultimul trimestru al anului 2013, pe fondul schimbărilor iminente ale Codului procedurii de insolvenţă, precum şi ca urmare a efectului intrării în insolvenţă a multor companii medii şi mari. În 2013 au intrat în insolvenţă 718 companii medii şi mari, comparativ cu 485 de insolvenţe din această categorie înregistrate în anul 2012. „Coface” apreciază că în urma insolvenţelor din anul 2013, datorii cumulate în valoare de aproximativ 16 miliarde lei (financiare şi comerciale) au rămas neacoperite. Circa 40% dintre acestea şi-au lăsat amprenta asupra sistemului bancar, reprezentând principalul motiv pentru creşterea cu 4 puncte procentuale, în ultimul an, a ratei creditelor neperformante acordate companiilor non-financiare. Nu în ultimul rând, intrarea în insolvenţă a celor 26.372 de companii în anul 2013 a determinat pierderea a aproximativ 100.000 de locuri de muncă, peste 60% dintre acestea fiind concentrate în următoarele cinci sectoare: fabricarea produselor textile, a articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte; construcţii; fabricarea substanţelor şi produselor chimice; alte activităţi de servicii personale; industria metalurgică.