Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PERCHEZIŢII: Bani falşi şi ţigări de contrabandă în VÂLCEA. O persoană, ridicată de mascaţi

Descinderi de amploare ale procurorilor DIICOT şi poliţiştilor Serviciului de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată în mai multe judeţe din ţară, printre care şi în judeţul Vâlcea. În total, au avut loc 52 de percheziţii, însă la Vâlcea s-au efectuat percheziţii în municipiul Râmnicu Vâlcea şi în localitatea Ştefăneşti.

Conform surselor noastre, un vâlcean a fost ridicat de mascaţi în această dimineaţă, 28 ianuarie 2015, şi dus la audieri la DIICOT Constanţa. Din câte se pare, acesta făcea parte dintr-o grupare infracţională organizată specializată în contrabanda cu ţigări şi plasare de monedă străină falsă.

Din ancheta procurorilor, rezultă că există conform cărora membrii grupării, începând cu anul 2014, au introdus din Serbia pe teritoriul României diferite cantităţi de ţigări pe care le-au distribuit în vederea punerii în vânzare pe raza mai multor judeţe, cu preponderenţă în sud-vestul ţării. „O parte din membrii grupării, începând cu anul 2014 şi până în prezent au introdus în România sume importante de bani (20 000 USD), constituite din bancnote de 100 USD falsificate. Bancnotele falsificate au fost puse în circulaţie pe teritoriul României, inclusiv pe raza judeţului Constanţa” – spun procurorii DIICOT.

Foto: arhivă