Acasă Arhiva 2 S-a oficiat cununia dintre PSD și PNL

S-a oficiat cununia dintre PSD și PNL

” La Consiliul Județean

” cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean, Ion Cîlea (PSD) și Cristian Buican (PNL), au împărțit „cașcavalul” în ceea ce privește echilibrarea bugetelor locale ” comuna Budești, care are primar liberal, a primit suma de 5,2 miliarde lei vechi, comuna Cernișoara, condusăde un pesedist, a primit 5 miliarde lei vechi, Nicolae Bălcescu, unde primar este un liberal, a primit 5,2 miliarde lei vechi, comunei Fârtățești, care are primar PSD, i-au fost repartizate 6,19 miliarde lei vechi

Împărțirea banilor pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor și a sumelor defalcate din TVA pentru drumurile județene și comunale a fost un bun prilej de încuscrealăpolitică pentru PSD și PNL. Dacă îți arunci o privire pe propunerile întocmite pentru a fi studiate și votate de consilierii județeni, joi, 31 ianuarie a.c. la ședința Consiliului Județean, tragi repede concluzia că localitățile privilegiate au fost cele care sunt conduse de primari PSD sau PNL. Dar pentru a nu fi acuzați de rea-credință, săexemplifică m.

Marea împărțeală

Președintele Dumitru Bușe (PC) și cei doi vicepreședinți, Cîlea (PSD) și Buican (PNL), vor avea de împărțit, în ceea ce privește echilibrarea bugetelor locale, suma totalăde 53.389 mii lei (533 miliarde lei vechi). Cei trei au tăiat cașcavalul cum le-a convenit, în funcție de interesele politice de moment. Așa cum am mai spus, cele mai băftoase localități au fost cele pesediste sau liberale. Astfel, comuna Budești, care are primar liberal, a primit suma de 5,2 miliarde lei vechi, comuna Cernișoara, condusăde un pesedist, a primit 5 miliarde lei vechi, Nicolae Bălcescu, unde primar este un liberal, a primit 5,2 miliarde lei vechi, comunei Fârtățești, care are primar PSD, i-au fost repartizate 6,19 miliarde lei vechi, iar exemplele de acest fel pot continua. Localitățile văduvite de banul public, prin voia lui Bușe, Cîlea și Buican au fost Boișoara (2,18 miliarde lei vechi), și Gușoeni, unde este primar peremist, (1,17 miliarde lei vechi). De asemenea, orașul Brezoi, condus de primărița PD, Elena Coroțchi, a primit suma de 4,2 miliarde lei, în timp ce comune liberale sau pesediste au primit peste 5 miliarde lei vechi. Iar problemele cu care se confruntă un oraș nu se comparăcu cele ale unei comune, nu-i așa domnilor de la județ? De remarcat este faptul că suma de 168 de miliarde lei vechi a rămas la dispoziția Consiliului Județean.

Respectând aceleași criterii, boșii de la Consiliu Județean au stabilit și sumele defalcate din TVA ce vor fi alocate localităților pentru drumuri. Aici este vorba despre suma totalăde 151 miliarde lei vechi, din care 100 de miliarde lei vechi au rămas la dispoziția Consiliului Județean. Păi, doar începe campania electorală, iar șefii de la CJ au nevoie de bani publici pentru a cumpăra voturi pentru partidele lor.

Și aici întâlnim comuna Budești, care va primi suma de 1,3 miliarde lei vechi, comuna Fârtățești, unde vor ajunge 1,89 miliarde lei vechi, localitatea Stoilești va primi 1,94 miliarde lei vechi, nefiind uitatănici comuna Tomșani, unde vor ajunge pentru repararea drumurilor suma de 1,61 miliarde lei vechi. Orașele – stațiune Govora și Olănești nu au primit nici măcar un leu, în timp ce municipiului Rm. Vâlcea i-a fost alocatăsuma de 560 milioane lei vechi, cam tot atât cât a primit și comuna Oteșani. Oare câte mașini trec prin Oteșani? Tot atâtea câte străbat Râmnicul? fără nici un ban au rămas și localitățile Cernișoara, Câineni, Costești, Crețeni, Diculești, Drăgoești, Malaia, Racovița, Tetoiu și orașul Ocnele Mari.

Pe final, o întrebare pentru mai marii județului: ce vinăau oamenii din Gușoeni, spre exemplu, că au un primar peremist? Nu au și ei aceleași nevoi ca cei din Budești, Fârtățești sau Tomșani? Oare lor nu le trebuie drumuri bune, ca săse poatăduce la serviciu sau să-și trimităcopii la școală? De 18 ani încoace asistăm la o discriminare pe criterii politice fără precedent. Primarii de comune sunt nevoiți săfacă slalom printre partidele politice aflate la putere pentru a putea face rost de bani ca să-și dezvolte localitatea. Aceste practici, deloc sănătoase, ar trebui săînceteze. Dar atâta timp cât în fruntea județului vor exista fripturiști politici, niște neica nimeni ajunși în poziții privilegiate de șefi, dornici doar de profit rapid (cât dureazăo legislaturăpentru că , de regulă, pe a doua nu mai o prind), societatea nu o săse însă nătoșească . Nu are cum.

Magda Tolea

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here