Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BUNEŞTI: Proiect cu finanţare europeană pentru persoanele defavorizate

În luna septembrie, Viorel Radi, prim-gospodarul comunei Buneşti, a depus un proiect cu finanţare europeană, în valoare de 4,5 milioane de euro, pe Programul Operaţional Capital Uman (PO CU). Cu aceste fonduri europene nerambursabile, autorităţile locale vor sprijini persoanele defavorizate, dar şi copiii, pentru prevenirea abandonului şcolar. „Proiectul a fost depus în luna septembrie şi are şanse mari să obţină finanţare. 40 de tineri selectaţi în acest program, care vor să-şi facă afaceri non-agricole, vor primi câte 25.000 de euro. De asemenea, 204 elevi vor primi hrană în fiecare zi, haine, plus 150 de lei pe lună – indemnizaţie, pentru a-i ajuta să continue şcoala. Va fi un program care va sprijini mult comunitatea locală. În plus, 500 de persoane cu venituri mici vor primi electrocasnice gratuite: frigidere, aragazuri etc. Vor fi organizate şi cursuri de formare profesională”, a declarat pentru Arena Vâlceană primarul comunei Buneşti, Viorel Radi.