Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Viata unui îngeraș de 4 ani e în mâinile noastre. Ruben a fost diagnosticat cu leucemie și are nevoie de ajutor

Viața micuțului Ruben, de doar 4 ani, s-a schimbat radical în urmă cu câteva luni, când, în urma unor investigații medicale, a aflat că suferă de Leucemie Acută Limfoblastică. Au trecut mai bine de trei luni de zile de chimioterapie de când acest diagnostic a lovit familia ca un bumerang. Au urmat momente de furie, lacrimi, întrebări și temeri, dar Ruben nu putea aștepta.

Drept urmare, familia a început imediat cum au aflat lupta cu acest dușman invizibil, care îi consumă atât sufletește, cât și fizic.

Din cauza faptului că mama lui este mereu alături de el în spital, tatăl a trebuit să renunțe la muncă pentru a se ocupa de ceilalți trei copii mici, cel mai mic având doar 10 luni.

În prezent, singurele lor venituri sunt alocațiile copiilor.

În fiecare moment, această familie se străduiește și face eforturi supraomenești să găsească soluții pentru a face față lipsurilor materiale și incertitudinii, motiv pentru care au nevoie de ajutor.

În această luptă grea, ei au nevoie de sprijinul nostru. Să fim alături de Ruben și de familia lui, să le oferim ajutorul nostru necondiționat și să-i susținem până la finalul acestei bătălii.

Puteți dona în:

Revolut @dianaflorea38

RO61CECEC001946349034311 (titular Florea Diana)

RO42RZBR0000060022307212 (titular) Florea Ruben Constantin Florea