Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

UPDATE: ŞTIRI ELECTORALE DIN VÂLCEA

Preşedintele Ion Cîlea a votat la ora 8.00 dimineaţa

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, candidat al USL pentru încă un mandat, a mers la urne la prima oră a dimineţii. Însoţit de întreg staff-ul său de campanie, dar şi de senatorul Laurenţiu Coca, Ion Cîlea a mărturisit că a votat pentru continuitate la Consiliul Judeţean Vâlcea, îndemându-i pe vâlceni să iasă la vot şi să-i mai acorde încă o dată încrederea pentru a continua proiectele începute la CJ Vâlcea. Numai că, mai apoi, în jurul orei 10.00, liderul PSD Vâlcea a fost alături de primarul Romeo Rădulescu, la Şcoala „Anton Pann” din Ostroveni, când acesta din urmă a votat, refuzând se pare să se ducă alături de Emilian Frâncu atunci când liberalul a mers la urne. „Am votat pentru un viitor mai bun al judeţului nostru, pentru o viaţă mai bună pentru locuitorii din Vâlcea faţă de care am un respect deosebit, îi apreciez şi îi iubesc pentru că mereu m-au înţeles, au priceput că, din lipsa resurselor financiare, nu am putut să realizez tot ceea ce îmi doream. Să aibă încredere că eu nu îi voi dezamăgi. În acest mandat am de gând să muncesc şi mai mult, să realizez un volum şi mai mare de lucrări de infrastructură şi o să pun un accent deosebit pentru elaborarea proiectelor pentru accesarea fondurilor europene. Mi-am propus să aduc în judeţul Vâlcea o sumă mult mai mare de bani faţă de mandatul acesta ce tocmai s-a încheiat” – a declarat Ion Cîlea.

• Claudia STANCIU **************************************************************************************************************************************** Primarul Amuzan a mers la vot încrezător în şansele sale

Edilul oraşului Călimăneşti, Ilie Amuzan, a mers la urne la ora 10.00 în dimineaţa de 10 iunie 2012, el fiind optimist şi transmiţându-le călimăneştenilor să aibă încredere şi să voteze pentru continuarea proiectelor importante pe care le-a demarat în staţiune. „Dacă în primele două mandate am votat pentru a crea ceva în oraşul acesta, acum chiar am votat cu tot sufletul pentru că am proiecte extrem de importante în derulare ce trebuie duse la îndeplinire. Acum totul începe să prindă contur şi tocmai de aceea mi-aş dori să am în continuare încrederea cetăţenilor din Călimăneşti. Aş vrea să le transmit pe această cale că oraşul nostru, peste doi ani de zile, va arăta altfel, pentru că ceea ce se întâmplă astăzi la noi nu se întâmplă în foarte multe localităţi din ţara asta” – a spus primarul oraşului Călimăneşti, Ilie Amuzan.

• Claudia STANCIU    ************************************************************************************************************************************* • S-a furat ştampila Procesul de votare, oprit pentru o jumătate de oră la Bălceşti Pentru 30 de minute, procesul de votare de la Secţia Nr. 5 din Bălceşti a fost oprit din cauza faptului că o ştampilă de vot a dispărut. Poliţiştii au ajuns imediat la faţa locului, însă nu au reuşit nici până în prezent să găsească ştampila. „În acest moment procesul de votare s-a reluat, iar agenţii de poliţie cercetează la faţa locului pentru a stabili cine se face vinovat de dispariţia ştampilei de vot” – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Alina Teodorescu. • C.S. ***************************************************************************************************************************************** La Olăneşti, un bătrân a introdus în secţie trei buletine de vot xeroxate

În jurul prânzului, în oraşul Olăneşti, la Secţia de Votare Nr. 3 Cheia, un bătrân în vârstă de 75 de ani a introdus în secţie trei buletine de vot xeroxate. Din câte se pare, buletinele aveau inscripţia „Anulat” , însă în interior era ştampila pusă pe sigla USL-ului. „Bărbatul a fost condus la secţia de poliţie din localitate pentru a i se lua o declaraţie şi urmează să se stabilească împrejurările şi cauzele producerii incidentului” – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

• C.S. ************************************************************************************************************************************* Incident electoral la Runcu

 Duminică, 10 iunie, în jurul orei prânzului, în centrul comunei Runcu, a avut loc un incident între Bogdan Badea, soţul Alinei Badea (candidat PC la funcţia de primar) şi Dan Dirinea – ginerele actualei primăriţe, Maria Dina (PNL). Conflictul a pornit de la faptul că Dan Dirinea a surprins mai multă lume strânsă în jurul unei maşini în care se afla Bogdan Badea. Din informaţiile culese, se pare că acesta dorea să ofere alegătorilor „recompense” pentru a-i convinge s-o voteze pe soţia sa. Vizibil iritat de faptul că a fost dat de gol, Bogdan Badea s-a îndreptat ameninţător către maşina ginerelui primăriţei, proferându-i injurii. Dirinea s-a urcat în maşina sa şi a plecat, încercând să evite conflictul, însă a fost urmărit îndeaproape de soţul candidatei PC. În timpul urmăririi, care nu a durat prea mult, cei doi şi-au atins oglinzile retrovizoare. Ambele maşini s-au oprit în faţa secţiei de votare din centrul comunei, unde a mai urmat o repriză de înjurături şi îmbrânceli din partea ambilor „beligeranţi”. De menţionat este faptul că o mare parte din eveniment a fost filmat de o cameră fixă amplasată la primărie.

• Vlad SOARE ******************************************************************************************************************   PNL are 42 de primari, PSD doar 29 USL a câştigat majoritatea primăriilor din Vâlcea În urma turului de scrutin din data de 10 iunie 2012, Uniunea Naţional Liberală (USL) a câştigat în majoritatea localităţilor şi oraşelor din judeţul Vâlcea. Astfel, PNL a obţinut 42 de primării, PSD – 29, PDL şi-a adjudecat 6 mandate de primar, PC – 5, în timp ce UNPR doar două. Din informaţiile pe care le deţinem în acest moment, în municipiu USL are peste 50 la sută, în timp ce în judeţ, procentul se ridică undeva la 70%. Pe măsură ce datele se vor centraliza, vă vom informa cu privire la procentele finale obţinute de candidaţii la primării. În rândurile care urmează, dăm publicităţii lista primarilor câştigători. • Râmnicu Vâlcea – Emilian Frâncu (PNL) • Drăgăşani – Cristian Nedelcu (PSD) • Brezoi – Robert Schell (PNL) • Călimăneşti – Florinel Constantinescu (PDL) • Ocnele Mari – Petre Iordache (PDL) • Băbeni – Ion Bîzîc (PNL) • Băile Olăneşti – Sorin Vasilache (PSD) • Horezu – Ilie Fârtat (PNL) • Berbeşti – Vintilă Chelcea (PNL) • Bălceşti – Ion Curelaru (PSD) • Băile Govora – Mihai Mateescu (PNL) • Alunu – Vasile Boiangiu (PNL) • Amărăşti – Constantin Drăghici (PSD) • Bărbăteşti – Constantin Banacu (PSD) • Berislăveşti – Ion Buşagă (PNL) • Boişoara – Nicolae Gheorghe (PC) • Budeşti – Gheorghe Mirea (PNL) • Bujoreni – Alexandru Roşu (PSD) • Buneşti – Viorel Radi (PSD) • Câineni – Ion Nicolae (PNL) • Copăceni – Gheorghe Tâmplărescu (PSD) • Costeşti – Toma Peştereanu (PSD) • Creţeni – Ion Spârleanu (PSD) • Dăeşti – George Popolan (PNL) • Drăgoeşti – Emilian Isuf (PNL) • Făureşti – Ion Ţârvuică (PSD) •  Fârtăţeşti – Nicolae Voicescu (PSD) • Frânceşti – Ion Troculescu (PSD) • Galicea – Ion Năfliu (PNL) • Ghioroiu – Traian Dumitraşcu • Grădiştea – Ilie Boiangiu (PNL) • Goleşti – Gheorghe Şerban (PDL) • Glăvile – Ion Ignătescu (PNL) • Guşoieni – Nicolae Concioiu (PSD) • Ioneşti – Constantin Neagoe (independent) • Laloşu – Constantin Nicu (PDL) • Lăcusteni – Marin Puchin (PSD) • Lădeşti – Marcel Lixandru (PNL) • Lăpuşata – Nicolae Joiţă (PNL) • Livezi – Alexandrina Ivancu (UNPR) • Lungeşti – Tiberiu Costea (PNL) • Malaia – Sergiu Bogdan (PSD) • Mateeşti – Valerian Alexie (PNL) • Măciuca – Nicolae Văduva (PNL) • Mădulari – Gheorghe Florescu (PDL) • Măldăreşti – Ionel Dragu (PSD) • Milcoiu – Gheorghe Muşat (PNL) • Mitrofani – Lupu Păspopescu (PNL) • Mihăeşti – Constantin Bărzăgeanu (PDL) • Muereasca – Ion Ungureanu (PNL) • Nicolae Bălcescu – Constantin Oprea (PNL) • Olanu – Gheorghe Anghel (PNL) • Orleşti – Constantin Cârstina (PNL) • Oteşani – Mircea Oprişor (PDL) • Păuşeşti-Măglaşi – Alexandru Dediu (PC) • Păuşeşti-Otăsău – Gheorghe Părvulescu (PNL) • Perişani – Ion Sandu (PNL) • Pesceana – Ion Dobre (PSD) • Pietrari – Nicolae Moraru (PDL) • Popeşti – Constantin Şerban (UNPR) • Prundeni – Ion Horăscu (PSD) • Racoviţa – Sonia Iliescu (PNL) • Roeşti – Gheorghe Drăghici (PSD) • Roşiile – Ştefan Marinescu (PNL) • Runcu – Maria Dina (PNL) • Sălătrucel – Dumitru Drăghici (PNL) • Sineşti – Mihai Rusie (PNL) • Slătioara – Sorin Romcescu (PSD) • Scundu – Dumitru Blejan (PSD) • Stăneşti – Ionel Michiu (PNL) • Stoileşti – Florin Ionescu (PSD) • Stoeneşti – Nicolae Dumbravă (PC) • Stroeşti – Velcu Istocescu (PSD) • Suteşti – Ion Stănescu (PSD) • Şirineasa – Dan Săraru (PNL) • Ştefăneşti – Nicolae Uţă (PNL) • Şuşani – Gheorghe Staiu (PNL) • Tetoiu – Lucian Antonie (PNL) • Titeşti – Cătălin Daneş (PNL) • Tomşani – Dumitru Pearcu (PSD) • Vaideeni – Daniel Băluţă (PNL) • Valea Mare – Constantin Briceag (PSD) • Vlădeşti – Sorin Ghiţă (PSD) • Voiceşti – Florin Vătafu (PSD) • Voineasa – Gheorghe Stanciu (PNL) • Zătreni – Constantin Liţoiu (PNL)   OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU