Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: fanatik.ro

Un român mort într-un accident feroviar în Germania

Foto: fanatik.roTragedie în nord-estul Germaniei, la o trecere a căii ferate din orașul Freihung, în landul german Bavaria. Un trailer care transporta un vehicul al armatei americane a rămas blocat pe şine şi a fost lovit de un tren. Cel puţin doi oameni au murit şi alţi 20 au fost răniţi.

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 22:00.

Potrivit poliţiei locale, citate de presa germană, vehiculul de marfă este românesc, iar şoferul acestuia, cetăţean român, şi-a pierdut viaţa. Şi mecanicul trenului şi-a pierdut viaţa în urma acestui tragic accident.

În momentul impactului, în garnitura feroviară se aflau aproximativ 50 de persoane. Atât locomotiva cât și camionul au fost complet distruse de incendiu. Autorităţile germane spun că trailerul s-a oprit pe şine înainte să fie lovit de trenul care mergea cu cel puţin 100 de kilometri pe oră. Din cauza forţei impactului, camionul, a fost împins peste 300 de metri.

Autoritățile bavareze au deschis o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de producerea tragediei.