Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Adio, mască de protecție în aer liber! Restricțiile care ar urma să fie ridicate în următoarea perioadă

Autoritățile ar urma să elimine obligativitatea purtării măștii în aer liber și să ridice starea de alertă din România din 8 martie, au declarat surse guvernamentale pentru Ziare.com.

Mai mult, surse de la Cotroceni susțin că Marcel Ciolacu, liderul PSD, susține ridicarea stării de alertă din 8 martie, pe când Raed Arafat se opune.

Pe de altă parte, Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, a declarat vineri, 4 martie, că încă nu s-a luat o decizie în privința stării de alertă.

„Poziţia ministrului de Interne se prezintă, în primul rând, în structurile decizionale ale statului român, după care se prezintă public. Nu am luat încă o astfel de decizie cu privire la anularea stării de alertă, cu privire la ce măsuri concrete de restricţii vor fi anulate, dacă păstrăm anumite măsuri, de exemplu, cele legate de portul măştii în zonele aglomerate. Toate aceste chestiuni vor fi discutate şi astăzi de la ora 14.00, la Cotroceni. Vom avea aceste discuţii în cadrul Guvernului. Evident că Ministerul Afacerilor interne şi-a făcut propria analiză pe responsabilităţile care îi revin în gestionarea pandemiei”, a explicat Lucian Bode.

El a precizat că un răspuns legat de această problemă trebuie dat cât mai repede deoarece în 8 martie expiră starea de alertă.

„Un răspuns va trebui să vină cât mai repede cu putinţă pentru că, aşa cum ştim, pe data de 8 martie expiră cele 30 de zile, perioadă în care a fost prelungită starea de alertă şi cu certitudine astăzi, mâine la nivelul instituţiilor statului vom lua o decizie şi va fi comunicată public”, a transmis ministrul de Interne.