Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

LANSARE ARENELE TRAIAN: Goran Bregović sau André Rieu vor concerta în deschiderea din iulie de la Râmnicu Vâlcea

Primarul Mircia Gutău dorește să-i aducă în Râmnicu Vâlcea pe Goran Bregović sau André Rieu, la deschiderea oficială a Arenelor Traian, eveniment ce este programt să aibă loc la începutul lunii iulie 2019.
Cel mai cunoscut eveniment muzical din România, „Music Awards”, se va organiza în acest an la Râmnicu Vâlcea în perioada 9 – 10 iulie 2019, la noua investiție Arenele Traian, susține primarul Mircia Gutău, citat de www.vtv.ro. Evenimentul este unul de ținută, iar în municipiu vor fi prezenți cei mai în vogă artiști ai momentului. Gala va fi transmisă live de 19 posturi de televiziune. Evenimentul va debuta cu ceremonia Red Carpet, declară Mircia Gutău.
Trofeele „Music Awards” se acordă artistilor care au avut, în ultimele 12 luni, cele mai difuzate piese la radio si TV.
Premiile Industriei Muzicale Româneşti se alătură altor două evenimente muzicale, în premieră, în Ramnicu Vâlcea: Primul festival de muzică electronică din regiunea Oltenia: „Deep Forest Fest” (festival House, inițiat de Cristi Toma, care va avea loc în perioada 28-30 iunie 2019) și concertul prezentat la inaugurarea Arenelor Traian, în luna Septembrie.
Concertul va fi susținut de Goran Bregović sau André Rieu a declarat primarul.
Goran Bregović este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți artiști balcanici, legătura sa cu România fiind foarte strânsă. A colaborat cu artiști precum Iggy Pop, Cesaria Evora, compunând muzică pentru filme celebre precum: „Arizona Dream „și „Underground”.
André Léon Marie Nicolas Rieu este un violonist, dirijor și compozitor olandez, cunoscut pentru înființarea Orchestrei Johann Strauss în 1987.