Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Annabella lansează Fresh!

Annabella aduce clienţilor săi din Râmnicu Vâlcea, începând cu luna decembrie, un nou concept de magazine: Fresh.

Primele două magazine deschise până în prezent sub sigla Fresh se află în cartierul Ostroveni, zona S-uri şi cartierul Traian, zona 24 Trepte. Acestea aduc locuitorilor zonei, şi nu numai, o paletă largă de legume şi fructe proaspete, precum şi legume şi fructe congelate, nelipsind nici conservele din legume şi fructe Râureni.

Noutatea absolută pe care o găsiţi în Fresh sunt diverse sortimente de fructe uscate: curmale, smochine, stafide, ananas, mango, papaya, dar nu numai; alune şi seminţe: alune de pământ, nuci macadamia, alune de pădure, nuci în coajă, migdale în coajă crocantă, nuci Pecan, nuci Brazilia, seminţe de floarea soarelui şi dovleac, dar şi: in, kaju, susan, mac, hrişcă, năut, linte, soia boabe, mazăre galbenă, muguri de pin, ceaiuri, şi chiar pâine ecologică.

De la Fresh puteţi cumpăra şi condimente dintre cele mai variate: scorţişoară, cuişoare, nucşoară, piper boabe: roşu, alb, negru; cimbru, oregano, rozmarin, coriandru, busuioc, boia de ardei, chilly şi multe altele.

“Prin magazinele Fresh vedem materializată o dorinţă mai veche de-a noastră, aceea de a aduce aproape clienţilor noştri posibilitatea de a alege dintr-o gamă variată de legume şi fructe care, încercăm, pe cât posibil, să fie din producţia proprie, într-un magazin special care să împletească ideea de tradiţional cu necesităţile reţetelor moderne, în care avem nevoie de o serie de ingrediente exotice.” – a declarat Dorina Mutu, director Executiv Annabella.

Magazinele Fresh îşi aşteaptă clienţii de luni până sâmbătă între orele 7:00-22:00, dar şi duminică de la 7:00 la 19:00. Aceştia se pot bucura de servicii diversificate: o echipă de angajaţi bine formată, care răspunde cu promptitudine oricăror solicitari, precum şi multiple modalităţi de plată: chash, cu tichete de masă sau utilizând carduri bancare.