Președintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, a încetat din viață ieri, la vârsta de 84 de ani.
Criticul literar fusese internat în Spitalul Elias, după un infarct.
Ministerul Culturii a transmis un mesaj la moartea criticului şi istoricului literar Nicolae Manolescu, „ilustră personalitate a vieţii culturale româneşti”.
„Am primit cu întristare vestea plecării dintre noi a domnului Nicolae Manolescu, ilustră personalitate a vieţii culturale româneşti. (…) Prin zestrea inestimabilă pe care o lasă în cufărul culturii române, memoria lui Nicolae Manolescu va rămâne vie nu doar pentru generaţiile de studenţi care l-au citit sau îl vor citi, ci şi pentru fiecare dintre noi, atunci când simţim nevoia unei lecturi de specialitate, de calitate. Condoleanţe familiei şi tuturor celor care l-au cunoscut şi l-au apreciat!”, a fost mesajul postat pe Facebook.
Cine a fost Nicolae Manolescu. Biografie
Nicolae Manolescu, critic, istoric literar şi eseist, s-a născut la 27 noiembrie 1939, la Râmnicu Vâlcea. Mama sa, Sabina Apolzan (n. Manolescu), a fost profesoară de franceză, iar tatăl său, Petru Apolzan, profesor de filosofie, se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).
A urmat gimnaziul la Sibiu, apoi cursurile liceale le-a început la Râmnicu Vâlcea. A absolvit liceul la Sibiu, după care a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1956-1962), cu o întrerupere în 1958 şi 1959, când este exmatriculat din cauza dosarului, potrivit sursei citate. Şi-a luat licenţa în 1962, şi în acelaşi an a început o colaborare la ”Contemporanul”.
În 1963 şi-a început cariera universitară, ca preparator la Catedra de Istoria Literaturii Române a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, devenind ulterior asistent (1964-1968), lector (1968-1989), apoi, după 1990, profesor la aceeaşi catedră. Lucrarea sa de doctorat – ”Contradicţia lui Maiorescu” – a fost susţinută în 1974.
”Manifestată precoce, vocaţia de cronicar literar a lui Nicolae Manolescu se exercită constant vreme de trei decenii (1962-1992). Debutul survine în ”Contemporanul”, unde G. Ivaşcu îi oferă cronica literară în primăvara lui 1962. Va continua s-o susţină până în 1972, când este titularizat cronicar la ”România literară” de acelaşi G. Ivaşcu (…)” („Dicţionarul general al literaturii române”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).
Din 1990 a devenit directorul revistei ”România literară”. A renunţat la cronică, dar în perioada aprilie 1990-septembrie 1991 a semnat rubrica de analiză politică ”Ochiul magic”. Activitatea sa de critic s-a făcut prezentă în aproape toate publicaţiile culturale ale vremii.
A debutat cu volumul ”Literatura română de azi. 1944-1964”, scris în colaborare cu Dumitru Micu (1965). Au urmat: ”Lecturi infidele” (1966), ”Metamorfozele poeziei” (1968), ”Contradicţia lui Maiorescu” (1970), ”Teme” (vol. I-VII, apărute între 1971-1988), ”Introducere în opera lui Alexandru Odobescu” (1976), ”Sadoveanu sau Utopia cărţii” (1976, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei Române), ”Arca lui Noe” (I-III, 1980-1983), ”Despre poezie” (1987), ”Istoria critică a literaturii române” (1990), ”Dreptul la normalitate. Discursul politic şi realitatea” (1991); ”Cărţile au suflet” (1995); ”Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului” (1999); ”Poeţi romantici” (1999); ”Teme” (2000); ”Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu” (vol. I-III, 2001); ”Cititul şi scrisul” (2002); ”Poeţi moderni” (2003); ”Lectura pe înţelesul tuturor” (2003), ”Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă” (2009).