Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto Vocea Valcii

SCRISORELE DE AMOR

foto Vocea ValciiDragă Daniel,

Ca să mă primeşti şi pe tine în partiduleţul tău sunt capabil de orice sacrificiu! Uite, dacă vrei, aduc cu mine tot mobilierul de la PP-DD! Plătesc io transportul! Cum doreşte căprioara / Apa rece de izvor / Tot aşa, măi Daniele / Vreau sa-ţi fiu de ajutor! Cristinel

Draga Cristinel

Mi-e teamă de sentimentele tale că ie false! Voi, politicienii lui DD nu vreţi decât un lucru de la fiinţele nevinovate ca mine. Of, aş vrea şi n-aş vrea!

Dragă Daniel

Uite, ca să vezi că iubirea mea e sinceră, voi aduce cu mine toată arhiva PP-DD şi nişte ţuică bună pe care-o păstram pentru ziua în care DD urma să ne viziteze la sediul partidului. Din Oceanul Pacific / A ieşit un peşte mic / Şi pe-a lui coadă scria/ PND e viaţa mea!

Dragă Cristinel

Bine, te aştept cu drag şi dor! Am lăsat lampa aprinsă şi portiţa de la partid descuiată! Dar să nu întârzii! Două mere / Două pere /PND vrea la putere / Te sărut, la revedere!

Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare.