Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Trei meciuri de foc pentru Viperele Albastre

Echipa de fotbal, CSM Râmnicu Vâlcea, a ajuns la nouă partide fără înfrângere şi este pe locul secund al clasamentului, la egalitate de puncte cu lidera FC Baia Mare. Cum băimărenii au cedat prima partidă din acest campionat, pe propriul teren cu Universitatea Cluj-Napoca, Viperele Albastre au marea şansă de a termina prima parte a sezonului regulat pe primul loc. Vâlcenii au şi ei parte, însă, de trei meciuri de foc până la finalul turului.

Fără Neagoe şi Vasile

Sâmbătă, elevii lui Alex Pelici au de făcut una dintre cele mai lungi deplasări ale campionatului, în micuţa localitate din Arad, Pâncota. Dragoş Forţulescu şi compania vor întâlni un adversar modest, Şoimii. Elevii experimentatului Ionuţ Popa sunt pe poziţia a opta a clasamentului dar etape bune au cochetat cu podiumul şi au fost cchiar pe locul secund. Foarte important pentru cele 90 de minute este arbitrajul, având în vedere că la Pâncota spectatorii stau foarte aproape de teren şi sunt locuri în care chiar îi pot atinge pe autorii principali ai meciurilor. De asemenea, atât din tribune cât şi de pe banca tehnică se face o presiune mare, pe tot parcursul celor 90 de minute. CSM nu poate conta în deplasarea de la Pâncota pe serviciile a doi fotbalişti importanţi, Andrei Neagoe şi Octavian Vasile, ambii suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene. Şi la Şoimii sunt două absenţe importante. Astfel, Popa nu îi poate folosi pe portarul Cristian Irimia şi mijlocaşul ofensiv Dragoş Dragalina, ambii suspendaţi şi ei pentru patru galbene.

Deplasare la Braşov, apoi vine lidera

După partida de la Pâncota, CSM Râmnicu Vâlcea va avea de făcut o altă deplasare, cât se poate de dificilă, la Braşov, în faţa fostei echipe de prim eşalon. Stegarii nu par a avea puterea să se lupte pentru promovare dar au un lot omogen care poate pune probleme oricărui adversar, având în vedere că au învins şi principala favorită la promovarea în primul eşalon, Gaz Metan Mediaş. Turul de campionat se termină pentru echipa noastră în Zăvoi, unde vine lidera actuală a clasamentului, FC Baia Mare. Până atunci, însă, situaţia din ierarhie se mai poate schimba.