Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Retrospectiva anului 2014 în sportul vâlcean. Primul an fără Oltchim

Anul 2014 a fost unul nici prea bun nici prea slab pentru sportul vâlcean. La sporturile pe echipe am rămas cu doar două echipe la nivel de seniori, una la handbal feminin, în primul eşalon, alta la fotbal, în Liga a II-a.

HCM a supravieţuit şi s-a întărit

În handbalul feminin a fost primul an fără Oltchim Râmnicu Vâlcea, cel mai titrat club din România, la toate sporturile, după Revoluţia din 1989. Totuşi, primarul interimar al Râmnicului, Ion Gigi Matei, a luat decizia cea mai bunăî şi handbalul feminin nu a murit la Râmnicu Vâlcea. S-a format un nou club, sprijinit aproape în totalitate de Consiliul Local, HC Municipal, care a avut ca obiectiv salvarea de la retrogradare. Începutul a fost dificil,. s-a format cu greu un lot, în condiţiile în care marea majoritate a handbalistelor aveau deja un angajament. Timp de multe etape HCM nu a reuşit să câştige un meci dar a prins ăîn consistenţă exact când era mai mare nevoie, în turneul de play-out. Formaţia antrenată atunci de Simona Gogârlă s-a salvat de şla retrogradare şi a rămas în Liga Naţională înainte de ultimul turneu organizat de Federaţia Română de Handbal. Echipa noastră a început pregătirile pentru sezoinul 2014-2015 tot cu Simona Gogârlă dar fosta mare handbalistă a Oltchimului şi a naţionalei feminine a României a fost schimbată chiar înainte de meciurile oficiale. A venit în locul său unul dintre veteranii handbalului feminin din România, constănţeanul Dumitru Muşi.Totul a fost îmbunătăţit, au fost aduse handbaliste cu experienţă ca Adespii, Smedescu sau Gogoriţă, s-a întors şi Clara Vădineanu. În plus, au venit şi trei stranere, două din Portugalia, Semedo şi Tavares şi una din Rusia, Daria Ilina. Primele două nu au confirmat dar rusoaica a devenit una din piesele de bază ale echipei. Obiectivul trasat a fost participarea în turneul de play-off şi un parcurs cât mai lung în Cupa României. La final de sezon suntem pe locul 9, cu şanse reale de a termina în prima parte a clasamentului. În Cupa României vom juca în primul tur cu CSM Ploieşti, pe propriul teren şi HCM este favorită la calificarea în turul următor. Cu un pic de noroc, elevele lui Dumitru Muşi pot ajunge la turneul final şi nu este exclus să termine pe un loc de cupă europeană!

Multe evenimente la CS Municipal

CS Municipal a început sezonul 2013-2014 cu şanse mici de a spera la promovarea în primul eşalon, în condiţiile în care principalale favorite erau CS Universitatea Craiova şi ASA Târgu Mureş, cluburi cu bugete impresionante. Chiar şi aşa, „viperele albastre” s-au descurcatmult peste aşteptări şi au sperat să termine pe una din primele două poziţii, până în ultimul moment. Până la urmă echipa din Zăvoi a terminat pe locul III dar şi aşa trebuia să ajunge în Liga I, în condiţiile în care craiovenii nu aveau drept de promovare conform regulamentelor în vigoare. Federalii au făcut în aşa fel încât banii să îşi spună cuvântul şi CSU a ajuns în Liga I. Pentru CSM a urmat o pauză competiţională cu multe schimbări. O mare parte a fotbaliştilor au plecat, au fost aduşi alţii cu nume ca Enache Câju, Cosmin Neagu, Vlad Munteanu II sau Cornel Coman şi obiectivul a fost promovarea în Liga I, de pe singurul loc, primul al Seriei de Vest. Între timp, însă, situaţia s-a schimbat în condiţiile în care s-a descoperit o datorie imensă către stat care le aparţinea foştilor acţionari. Clubula intrat în insolvenţă şi echipa a evoluat mult sub aşteptări. La finalul anului 2014, CSM este în afara locurilor de play-off şi şansele de promovare practic sunt nule. În pauza competiţională de iarnă fotbaliştilor li s-a propus o reducere cu 25% a salariilor. Mulţi dintre ei au acceptat dar formaţia vâlceană se va despărţi de câţiva dintre ei. În acest moment este sigur că vor pleca Marius Briceag, cumpărat de CS Universitatea Craiova, Andreas Calcal, care se va întoarce la Universitatea Cluj, de unde fusese împrumutat şi Cosmin Neagu, cel care a decis să îşi rezilieze contractul pe cale amiabilă. În mod normal se încearcă şi completarea lotului, în special cu fotbalişti de atac dar nu se vor investi sume mari pe aducerea lor. În schimb, o serie de jucători din propria pepinieră vor ajunge la echipa mare şi vor avea şansa să demonstreze că merită să facă saltul spre marea performanţă. Antrenor principal al formaţiei rămâne Alexandru Pelici, cel care l-a înlocuit în funcţie pe Erik Lincar, cel care a decis să demisioneze de la cârma formaţiei după un meci pierdut pe propriul teren cu Fortuna Poiana Câmpina.