Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Miniconcurenţă pentru Gică Popescu

Preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal, Răzvann Burleanu, visează să facă pasul pe „terenul mare”. Acesta şi-a anunţat astăzi intenţia de a candida la şefia Federaţiei Române de Fotbal,urmând să îl înfrunte pe Gică Popescu. Lansarea candidaturii lui Răzvan Burleanu va avea loc în cadrul unui eveniment organizat luni, 25 noiembrie, ora 14:00, la Hotelul Novotel. „La fel ca foarte mulţi iubitori ai fotbalului, mă număr printre cei dezamăgiţi de tot ceea ce se întâmplă cu acest sport, de maniera în care este organizat de actuala conducere a Federaţiei Române de Fotbal”, este mesajul transmis de actualul şef al minifotbalului din România. La miniforbal România este cvadruplă campioană europeană, după ce a cucerit patru trofee consecutive: 2010 (Bratislava), 2011 (Tulcea), 2012 (Chişinău) şi 2013 (Creta). Europenele de minifotbal au fost organizate sub egida Federaţiei Europene de Minifotbal, instituţie condusă de Răzvan Burleanu, care este şi preşedintele federaţiei române de profil. În vârstă de 29 de ani, preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal este fiul fostului fotbalist de la FCM Bacău, Gheorghe Burleanu, jucător cu peste 300 de meciuri în Divizia A, între anii 1980-1990.