Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deranj la HCM Râmnicu Vâlcea

Înfrângerea de pe propriul teren cu CSM Ploieşti a tulburat apele la echipa de handbal HCM Râmnicu Vâlcea. Formaţia antrenată de Constantin Ştefan a rămas pe locul 9 al clasamentului, la cinci puncte distanţă de îndeplinirea obiectivului propus pentru acest sezon, locurile 5-8. E clar, însă, că cei din conducere dar şi suporterii îşi doreau mai mult de la o formaţie cu un buget destul de bun pentru nivelul majorităţii echipelor din Liga Naţională. Ştefan recunoaşte că la capitolul „moral” elevele sale nu stau tocmai bine dar speră să-şi revină rapid. În următoarea etapă municipalele joacă în deplasare cu una dintre codaşele clasamentului, Unirea Slobozia: ” Fetele sunt un pic căzute din punct de vedere psihic dar îşi pot reveni dacă în următoarea partidă vor veni şi cele trei puncte puse în joc. Cu CSM Ploieşti a fost o înfrângere greu de digerat pentru că ne-am dorit mult să câştigăm.

Am avut în faţă o echipă competitivă, cu jucătoare de mare valoare, cu un portar în formă bună. Am ratat mult din situaţii clare şi asta ne-a costat. Am încercat să jucăm cinci plus unu pentru că ştiam că au o aruncătoare de la 9 metri de valoare. În mare parte sistemul defensiv ne-a reuşit pentru că nu am luat multe goluri. Din păcate atacul poziţional a suferit şi mă refer în special la situaţiile de finalizare. Unele dintre ele le-am ratat, la altele ne-am grăbit să aruncăm la poartă. Nouă nu ne rămâne decât să ne continuăm drumul în acest campionat. Trebuie să pregătim bine meciul de la Slobozia, un meci de deplasare. Fetele sunt un pic căzute din punct de vedere psihic dar îşi pot reveni dacă în următoarea partidă vor veni şi cele trei puncte puse în joc.”

Victorie obligatorie la Slobozia

Pentru a mai spera la un loc mai bun, HCM Râmnicu Vâlcea este obligată să se impună în runda viitoare. Vâlcencele joacă vineri, la Slobozia, în faţa unei formaţii care se luptă pentru evitarea retrogradării, meciul urmând să fie televizat de Digisport. În tur HCM a reuşit să se impună fără prea mari probleme în faţa formaţiei antrenate de Victoria Bora, handbalistă care a făcut istorie la Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Janina Luca ratează finalul de sezon

Din păcate, HCM Râmnicu Vâlcea nu va putea conta în acest final de sezon pe serviciile unei handbaliste importante, Janina Luca. Interul vâlcean a lipsit şi în prima parte a campionatului, fiind în recuperare după o accidentare şi o intervenţie chirurgicală la genunchi. Din păcate, accidentarea a recidivat şi „Jana” va reveni abia în sezonul viitor. „Din păcate nu mai putem conta pe serviciile ei. A recidivat problema la genunchi pe care a a avut-o. În meciul cu Ploieştiul nu am folosit-o şi nici nu ştiu dacă va mai putea să joace până la finalul acestui campionat. Este destul de greu pentru că mă aşteptam ea şi Clara Vădineanu să ne aducă un plus de consistenţă în retur”, confirmă tehnicianul Constantin Ştefan.