Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Alex Petrescu, speranţa fotbalului vâlcean

Alex Petrescu, unul dintre juniorii din lotul echipei CSM Rm. Vâlcea, este un jucător care dispune de un mare potenţial fotbalistic! Este foarte serios, şi mereu îşi propune obiective îndrăzneţe pentru care este disupus să muncească şi să facă sacrificii! Este un jucător cu o bună clarviziune în joc, este imprevizibil cu mingea la picior pentru că poate dribla foarte uşor adversarul!

– Alex, e un avantaj sau dezavantaj că tatăl tău are un nume în Vâlcea şi nu numai? (n.r. tatăl lui Alex este doctorul Petrescu)
– Nu cred că este un avantaj sau dezavantaj că tatăl meu are un nume în Vâlcea deoarece fotbalul nu are nicio treabă cu medicina, iar fiecare are drumul lui. În plus, reușind singur în fotbal, satisfacția este mult mai mare şi nu doresc ajutorul nimănui.

– Dar nu te-a stresat să faci altceva decât fotbal?
– Trebuie să recunosc că până la admiterea în liceu fotbalul şi şcoala au fost la fel de importante, dar părinții mei nu au încercat să mă influențeze alegând ceva ce nu îmi place. M-am hotărât să mă axez pe fotbal după revenirea după accidentare şi sper să reușesc.

– Îţi doreai o altă poreclă decât „Doctorul”? Ai şi alta?
– Nu este porecla mea, câțiva colegi din echipă mi-au spus așa, dar le-am explicat că nu îmi place şi au înțeles. Mi se spune „Petre” fiind o prescurtare la numelui meu şi nu mă deranjează acest lucru. Câțiva colegi când vor să mă enerveze mă mai striga „Doc”, dar ştiu că asta vor.

– E adevărat că Jordy te-a luat sub aripa lui?
– Adevărul e că eu l-am luat sub aripa mea. Am ce învață de la el şi îmi e un foarte bun prieten. Pot spune asta despre mai mulți colegi. Mă refer că i-am luat sub aripa mea.

– După ce termini cu fotbalul te faci arbitru?
– Nu îmi place meseria de arbitru pentru că nu îmi place să fiu în mijlocul unui meci fără să pot juca. M-ar tenta mai mult meseria de antrenor dar nu mă gîndesc aşa departe, deocamdată vreau să joc fotbal mulţi ani de aucm înainte.

– Care sunt primele lucruri pe care le faci când te trezeşti dimineaţa?
– Dimineața e cea mai urâtă parte a zilei pentru mine pentru că îmi e foarte greu să mă trezesc să mă duc la şcoală. Prima dată îmi beau ciocolata caldă, după îmi fac ghiozdanul, mă spăl pe dinţi şi pe faţă şi plec la şcoală.

– Spune numele unui coleg de echipa care te enervează la maximum!
– Robert Bratu, atunci când încearcă sa glumească. Glumesc şi eu, nu am astfel de colegi, care să mă enerveze.

– Ce faci dacă eşti într-o cameră cu un manelist, un urs şi o viperă şi ai un pistol cu un singur glonţ în el?
– Pe urs îl îmblânzesc pentru că sunt un iubitor de animale, pe viperă o vopsesc în albastru şi pe manelist îl pun să cânte operă. Glonțul îl păstrez pentru situații mai rele. Dacă nu reușesc să-l îmblânzesc o să-l împușc pe manelist.

– Te-ai duce să joci fotbal în Papua Noua Guinee pentru un salariu bun?
– Dacă mi se oferă nu mai puţin de 10 miliarde de euro pe an, sunt de acord să semnez pe un an. După aceea vin în România şi îmi fac echipă de fotbal care să se bată la trofeul Champions League.

– Eşti dispus să primeşti doi, trei refugiaţi acasă?
– Da, îi primesc şi îi ajut până când îşi găsesc unde să stea.

– Unde crezi că termină CSM-ul sezonul regulat?
– Sunt sigur că o să terminăm în primele 3, dar îmi doresc foarte mult să fim în primele două pentru a promova.