Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Preoteasa din Mateeşti, la un pas de a fi exilată din partid

EXCLUDERE. Comuna Mateeşti este un ţinut binecuvântat: preoteasa este consilier PC, primarul îşi aleargă şi-şi înjură angajaţii din subordine, iar electoratul se amuză copios, chiar dacă el este cel care plăteşte nota de plată. Cum fiecare bucăţică de rai îşi are păcatele lui, la   Mateeşti sunt comise chiar de preoteasa comunei, care ca orice femeie modernă a intrat în politică, dar a greşit partidul. Preoteasa Maria Dogaru este consilier PC, o greşeală a tinereţii, dar sufletul o tot împinge către PNL. Şefii de partid au aflat şi i-au promis fericire veşnică alături de PNL, prin excluderea din PC, nu de alta dar statutul nu-i permite adulterul, fie el şi politic.

Conservatorii vâlceni au decis să-şi facă curăţenie în ogradă. Consilierii locali ai PC vor fi expulzaţi din partid dacă vor mai vota cu liberalii sau pesediştii. Săptămâna trecută, actuala conducere a PC Vâlcea a decis excluderea din partid a consilierului Cristian Anghelescu, decizie prin care acesta îşi va pierde şi calitatea de consilier local în cadrul  CL Mateeşti. Următoarea pe listă este bibliotecara Maria Dogaru, preoteasa comunei şi consilier local al PC. Conducerea PC susţine că doamna preoteasă a uitat de cele sfinte şi a votat cu duşmanul, cu PNL,  o decizie care-i va aduce excluderea din partid.

,,Cei doi consilieri de la Mateeşti, Anghelescu Cristian şi Maria Dogaru, preoteasa comunei, au votat împotriva primarului conservator alături de liberali. Săptămâna trecută, am retras sprijinul politic consilierului Anghelescu, urmează ca în cursul acestei săptămâni să luăm o hotărâre şi în privinţa doamnei preotese. Doamna Dogaru a cam uitat de cele sfinte şi a votat împotriva primarului la câteva şedinţe de CL, alături de consilierii PNL. E mai bine să facem curăţenie,  să ştim cine mai e cu noi sau nu decât să te bazezi pe cineva şi să constaţi că de fapt lucrează pentru tabăra cealaltă”, a declarat Nicu Gheorghe, vicepreşedinte PC Vâlcea.  Conducerea PC a descoperit probleme de acest gen  în patru localităţi şi a decis excluderea trădătorilor. La Horezu, consilierul Vetuţa Ciocan, aflată în vizorul conducerii, şi-a dat singură demisia. Preoteasa din Mateeşti mai stă o tură în speranţa că părintele o va aduce pe calea cea bună şi va vota în favoarea primarului, indiferent de proiectele  supuse aprobării CL.

DANA NEDESCU