Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna vâlceană pe scurt

– La bursa zvonurilor, primul loc este ocupat tot de secretarul general al organizației județene a PDL – Anton Mițaru – Situația economică a orașului Berbești a intrat sub lupa organizației ce luptă împotriva mafiei economice, ascunsă sub pulpana celei politice. Interesele unui grup de mafioți, pentru exploatarea cărbunelui din Cariera Alunu, a atins cote maxime – Foarte mulți prieteni cititori au remarcat că nu mai scriem nimic despre oamenii din PSD și PNL criticându-i doar pe pedeliști, despre care credeau că ne sunt prieteni sau că ziarul nostru este „al PDL 

– La bursa zvonurilor, primul loc este ocupat tot de secretarul general al organizației județene a PDL – Anton Mițaru. Se spune că la data de 7 august, în acest an, odată cu împlinirea vârstei de 65 de ani, el se va retrage nu numai din funcția deținută, dar și din politică. I-a ajuns cuțitul la os și, mai este și bolnav, pe deasupra. Jocul său de-a „uite demisia, nu e demisia  nu a avut drept scop decât să vadă care îi este aprecierea muncii depuse pe câmpul portocaliu și dacă mai are contracandidat pe palierul ce-l ocupă. Numai că a tras proaste concluzii, precum că îl mai apreciază cineva și, pentru că face parte din tabăra ostilă lui Dorel Jurcan “liderul organizației, i se apropie ignatul. Așa că a hotărât brusc și iremediabil, ca la festivitatea zilei sale de naștere să- și anunțe și demisia, masa dăruită colegilor politici fiind și una de despărțire. O minte creață din partid spune că, după plecarea lui, nu mai are cine să-i ocupe locul, în organizație. Aiureli. De rupi din codru o rămurea, ce-i pasă PDL-ului de ea? Tot așa cum PDL-ului nu i-a păsat de Mircia Gutău și nu îi pasă nici acum, de și mulți „granguri  din organizație îi sunt obligați pentru ceea ce sunt, nici de Mițaru nu se sinchisesc. Pe nerăsuflate, putem numi aici și acum, trei nume valoroase care-i pot lua locul, cu mai multă eficiență. Asta pentru că cei trei sunt mai tineri, moderni în gândire și în acțiuni, gata să se înhame la treaba organizației de a- și recăpăta electoratul pierdut. Uite putem da și un nume: Iuliana Moise “ Grăsunica. Aceasta și-a anunțat candidatura la șiefia partidului, dar  știe că acolo nu are nicio șiansă și ține celălalt ochi “geană – pe „slănin㠝, că „untur㠝 are ea destulă (acasă). Așa că vom putea constata că atunci când este vorba de „munca cea de jos , pedelacii nu sunt misogini și candidatura doamnei va fi acceptată și votată. Ne și amuzăm, de pe acum, ce dezmințiri va da „Grăsunica  la aflarea acestui secret al dumneaei și cum vor încerca unii  să-i ia apărarea „gratis  în ideea răsplătirii lor cu un zâmbet. Că bani zice că nu dă la presa locală. Cucoana asta s-a dat mare vorbind despre publicitatea ei politică, prin mass-media locală, pe care nu și-a plătit-o până acum și de care zice că nu mai are nevoie. Probabil că așa este și simte pericolul ce o paște. Timpul este înainte și dacă până acum afacerile sale nu s-au aflat sub lupa nimănui, organizația nou înființată de luptă împotriva mafioților economici din județ verifică o sesizare privind „cămătăriile  sale și tehnicile firmelor pe care le conduce, în comiterea evaziunii fiscale. Asta a vrut, asta are „doamna gras㠝, după cum a botezat-o VAI (Iliescu).

– Situația economică a orașului Berbești a intrat sub lupa organizației ce luptă împotriva mafiei economice, ascunsă sub pulpana celei politice. Interesele unui grup de mafioți, pentru exploatarea cărbunelui din Cariera Alunu, a atins cote maxime. Un afacerist veros, cu tentacole întinse în mai toate mediile decizionale din județ, vrea să cumpere atât mina Alunu, cât și pe aceea din Berbești. Ultima înregistrează rezultate economice proaste (voit determinate!) și dacă până la 1 septembrie nu se va rentabiliza activitatea ei, mai întâi se va închide, apoi, se va scoate la vânzare. Iar pe cai mari, va veni „afaceristul  portocaliu și, după cum s-a obișnuit, va trage sforile corupției și o va cumpăra. Un cititor al acestei localități ne-a scris: „E jaf mare, la minele din Berbești. Mina Panga va muri, în curând, dealurile căzând în ea. La depozitul de cărbune din oraș, se fură pe față, direct din incintă. O tonă de cărbune costă un milion și o ma șină pe care se pun 24 de tone se vinde la jumătate de preț. Înainte, cărbunele se fura prin șianț. Acum le-a făcut primarul podețe  și se merge cu cărbunele furat, chiar pe stradă. Veniți la noi și vă vom ajuta să identificați realitatea. O să vă punem în temă și cu  jaful din administrația locală. Piața orașului, obiectiv social din domeniul public, se dărâmă. În loc să se plătească despăgubiri, mafia locală l-a determinat pe primarul orașului să retrocedeze “ la Legea Fondului Funciar “ terenul de sub ea sau de sub Casa de Cultură. Este  împotriva legii, dar pentru cei care vor să cumpere orașul, merge și așa . Surprinzător de adevărat! Așa că, apreciind că acela și „afacerist  a pus ochii și pe orașul Berbești, cum a făcut și cu Râmnicul nostru drag, ne vom canaliza  atenția și spre centrul minier care stă să moară acum, ca, mai apoi, să renască în conturile unui profitor lipsit de scrupule.

– Foarte mulți prieteni cititori au remarcat că nu mai scriem nimic despre oamenii din PSD și PNL criticându-i doar pe pedeliști, despre care credeau că ne sunt prieteni sau că ziarul nostru este „al PDL . Am obosit să le tot spunem că rostul presei este să critice puterea, adică PDL-ul și UDMR-ul, iar social democrații și liberalii nu mai sunt la putere,  poate, până la toamnă. De ce spunem așa? Pentru că ne-a venit la ureche o informație că, după 1 octombrie, PDL-ul aflat în declin de popularitate va invita PNL-ul la guvernare și de va fi refuzat,  îi va invita și pe pesediști, după care, în caz de refuz și de aici, guvernul Boc va demisiona,  urmând a se face alageri generale. Asta, da capcană pentru opoziție, dar parcă sună și a șiantaj. La și ăștia de la PNL nu văd că PSD-ul a cam dat-o în tangou și s-a îndepărtat de ei. Oamenii lui Patriciu latră toată ziua prin „Crinuța Turbat㠝 împotriva guvernării democrate și a lui Traian Băsescu, dar ne arată că sunt numai clănțăi de doi lei, că de pus umărul la treabă nu o fac.

Așa că pesediștii vâlceni ca și cei dâmbovițeni stau într-o expectativă continuă, atrăgând electoratul sub misterul sub care se ascund. „Pot sau nu pot să salveze țara pesediștii? , se întreabă pensionarii, bugetarii și puturo și României. Și pentru că nu li se răspunde încă, speranțele spre ei se îndreaptă, asistând la spectacolul cu lumini și vuvuzele ce-l fac liberalii. La noi, în Rm.Vâlcea, comanda pentru ai lui liberali de la municipiu, dată de senatorul Frâncu, a fost „tăcere fraților și cât mai multă socializare cu năpăstuiții sorții . Ca să ne reafirmăm. Ceea ce se și face și nu este tocmai rău. Vremurile sunt de partea celor din opoziție și dacă ar întărâta electoratul cu bățul printre scânduri, creond nemulțumiri, acesta și-ar aduce aminte cum și-a bătut guvernul Tăriceanu joc de visteria statului în 2008, an de unde a început declinul economic al unei economii despre care Motocicleanu zicea că economia națională „duduie . Nu ar fi de mirare ca Emilian Frâncu să candideze la Primăria Râmnicului. Ni s-a spus că acesta dorește să-l aibă contracandidat pe Gigi Matei și nu pe Remus Grigorescu (ambii de la PSD) pe care îl va sparge, ușor, între măsele, la micul dejun. El vrea să- și încerce „mâna  politică și-l va zdrobi pe Matei, din primul tur de scrutin. Cel puțin așa zice senatorul și îl credem. Matei este, deja, un produs social “ democrat expirat, pentru lupta electorală. Degeaba are bani că nu a avut cap să-i convingă pe râmniceni de demnitatea lui de om politic și nu de reclamagiu și poftitor de putere. După cum se arată în bobi, credem că de data aceasta, opțiunea noastră de susținere electorală nu va mai fi candidatul PDL. Că prea și-au luat-o pedelacii în cap și au insultat presa locală pe de-a întregul ei! Pentru candidatul PDL la Primăria Râmnicului, jocurile au fost făcute!

– Pataliputra