Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate

– Dacă vreunul dintre cititori crede că liberalii sunt dominați și marcați de doctrina liberalismului, în amestecul din USL, se înșală – În PSD sunt mulți oameni care consideră că Becali a fost condamnat meritat – Săptămâna trecută s-a petrecut un fapt deosebit de grav în comuna Sinești – Surse din comuna Șirineasa ne-au dezvăluit că domiciliul primarului Dan Săraru a fost vizitat de procurorii DNA – Un ziar local susține că prefectul Mircea Nadolu i-a mințit pe polonezi – În urmă cu un an, pe 11 iunie 2012, într-un birou de la sediul PNL Vâlcea deputatul Buican și Emilian Frâncu, proaspăt ales primar, împărțeau anumite funcții și repartizau membrii de partid în organigrama noilor instituții smulse din mâna pedeleului – Dacă vreunul dintre cititori crede că liberalii sunt dominați și marcați de doctrina liberalismului, în amestecul din USL, se înșală. Peștele de la cap se împute, nu-i așa? Liderul PNL “ Crin Antonescu a fost toată viața sa profesională un bugetar, veleitar la avantajele create de social-democrați, ca să nu amintim despre vremea comunistă pe când stătea cu mâna întinsă la Buget, ca profesor și muzeograf. Cu experiența acumulată pe vremea Cealaltă și desăvâr șită în cei 23 de ani trecuți în așa-zisa democrație capitalistă, adormitul repetent conduce partidul brătienilor. Halal treabă! Mai încoace, la noi, în județ, avem un exemplu de biciclist politic via PSD la PNL, numit în buletin Doru Tărășenie. Învins de propria-i neputință politică la PSD, a trecut rapid la PNL, în speranța că va mai fi ceva de capul lui. Pe vremea când era social-democrat era patronul unei fabrici de ambalaje, producător de cutii de carton. Se poate zice ușor că îmbrăcând o profesie liberală, era liberal cu carnet de social democrat. Numai că a dat în pământ, a falimentat fabrica și, repede, a fugit la PNL-Vâlcea. De-l asculți care au fost motivele „transferului , te apucă greața. De și a ajuns consilier județean din partea acestui partid, nici aici nu se poate afirma. Intervențiile lui în șiedințele de Consiliu Județean stârnesc zâmbete și provoacă lehamite. Se bagă și omul în seamă, ca să nu se zică despre indemnizația pe care o primește că este luată degeaba. Hotărât să- și îndrepte imaginea de parlagiu și trădător doctrinar, Tărășenie și-a propus să ajungă „ceva  în administrație. Și a pus ochii pe postul de director adjunct la AJOFM. Hipnotizându-l pe liderul județean liberal “ deputatul Cristian Buican, s-a dus, la remorca acestuia, în cabinetul ministrului muncii “ Mariana Câmpeanu zisă mam ™mare, ca să ceară postul. În cadrul micro-interviului de cunoașterea individului, ministereasa l-a întrebat dacă a ocupat vreodată, în viața lui, vreo funcție administrativă, ca bugetar. Evident, fostul social-democrat biciclist liberal nu a avut vreodată (pe lumea asta) calitatea de conducător birocrat, că nu prea i-a plăcut munca de birou și, astfel, i-a fost refuzată oferta. Când specialiștii doctrinari spuneau că melanjul USL nu are decât ținta demolării țării, nu greșeau. Social-democrații sunt mai liberali ca liberalii și liberalii sunt mai social-democrați ca pesediștii. Și astfel, Doru Tărășenie s-a mai făcut o dată de râs, de parcă ar fi fost vreodată de fală! – În PSD sunt mulți oameni care consideră că Becali a fost condamnat meritat. Câți dintre ei ar putea să ne spună însă  ce pedeapsă ar fi meritat Ion Ilici Iliescu în comparație cu Becali? Au văzut pe posturile naționale ororile din 13-15 iunie 1990? Cum s-au simțit când însu și premierul Victor Ponta a recunoscut că și el în aceea perioadă a strigat ” Jos Iliescu ! . Ce ar mai fi fost acum, la PSD, dacă un „miner  chemat de Iliescu să „stârpească legionarii  i-ar fi dat cu o rangă în cap lui Ponta? Mai mulți liberali vâlceni ne-au spus recent că ar fi plecat de la țărăniști la PSD pentru că social democrația este mult mai apropiată de creștin democrație decât de liberalism. „Nu am avut cum să mergem însă într-un partid care l-a ținut în brațe pe un criminal ca Ion Iliescu”. Îi înțelegem, pentru că PSD nu are nici acum puterea să renunțe la cel mai mare criminal din Istoria contemporană a României. Bătrâna șiandrama nu s-a mulțumit cu morții din decembrie 1989, morți generate de ambiția sa de a pune mâna pe putere și de a lichida familia Ceaușescu, dar a provocat și aceste orori numite mineriade! Și acum locuiește pe banii noștri în casă de protocol în loc să zacă într-o celulă din Jilava, acolo unde i-ar fi locul! – Săptămâna trecută s-a petrecut un fapt deosebit de grav în comuna Sinești. Judecătorul pensionat Claudin Ștefan a fost bătut „foaia fagului , aproape de casa unde locuiește, traumatismul suferit necesitând multe zile de îngrijiri medicale. În urma acțiunii huliganice, petrecută în întunericul nopții, acestuia i s-a furat (după cum declară) un lanț gros de aur de la gât, fapta necunoscutului putând fi considerată drept tâlhărie. La locul unde s-a petrecut „bătălia , polițiștii i-au găsit acestuia ceasul și lănțicul de la mână, rupte în toiul meciului de pugilat involuntar. Despre lanțul gros de la gât, se mai fac cercetări. De menționat este faptul că după telefonul dat la 112, mascații au venit operativ la Sinești, că doar nu degeaba victima a fost judecător și demnitarul  trebuie apărat. S-ar putea spune că mascații, la ordin, au venit să apere fosta calitate de judecător, că dacă era un amărăștean bătut în noapte, graba polițiștilor semăna cu aceea a melcului sau se aștepta sosirea dimineții. În fine, la declarația dată de fostul judecător în sediul Poliției, a asistat și soția lui, ceea ce i-a cam tăiat elanul recunoașterii situației și a atacatorului (binecunoscut de acesta, spun gurile rele), zvonul care s-a răspândit, ulterior, fiind că autorii „tâlhăriei  ar fi fost niște condamnați de-ai lui, ie șiți din Penitenciarul Coliba și. Abureală! Dar ancheta continuă, cunoscându-se, deja, mobilul bătăii primite de Claudiu Ștefan. Veți mai auzi despre cum s-au mototolit ¦ „doi masculi la rendez-vous cu/pe o muscă slută ¦  (George Topârceanu) – Surse din comuna Șirineasa ne-au dezvăluit că domiciliul primarului Dan Săraru a fost vizitat de procurorii DNA. Încă nu se șitie motivul „vizitei , dar sigur nu are nicio legătură cu anchetarea și judecarea liberalului Săraru vizând incompatibilitatea sa în funcție relevată de ANI, în cazul său. Ălălalt e Mitu! În contextul general, ceea ce se întâmplă cu anchetarea de către DNA a social-democraților și a liberalilor, după instalarea la guvernare a USL-ului, s-a întâmplat și pe vremea guvernării PDL, cu oamenii lor de vază. Ambele grupări politice (USL și PDL) și-au început guvernarea făcându- și curățenie în bătătură. Locuitorii comunei Șirineasa trebuie să se pregătească, de pe acum, de vot, „dictatorul  Dan Săraru aflându-se pe ultima sută de metri la primărie. Soarta-i va fi potrivnică, orice ar face. Vom reveni. – Un ziar local susține că prefectul Mircea Nadolu i-a mințit pe polonezi. De și nu vedem cu ce, articolul face trimitere la o gafă a Prefecturii față de o delegație condusă de ambasadorul Poloniei în țara noastră, căreia i s-a vorbit, ore în șir, în limba română, fără ca de față să fie un translator. Poate ar fi cazul ca de anumite activități să se ocupe subprefectul Aurora Gherghina, marginalizată și nebăgată în seamă de Mircea Nadolu, care confundă prefectura cu o organizație politică țărănistă sau liberală unde trebuie să ții la distanță vicepreședinții, locțiitorii, să îi bârfești, să te temi de ei că-ți vor lua locul, să nu le dai sarcini importante. Vă asigurăm domnule prefect că doamna Gherghina v-ar ajuta foarte mult și nu ar căuta să atragă atenția, să obțină aplauze sau capital de imagine. Chiar aveți noroc că cei din PSD v-au dat un astfel de om profesionist și echilibrat! – Cei care au mai des treabă pe la Primăria Râmnicului, trăiesc cu impresia că liberalul Liviu Boban este un funcționar zelos care are treabă prin toate birourile, dar mai ales în antecamerele principale. Nu, nu e salariat, stați liniștit, nu are voie. E un oportunist în căutare permanentă de ¦ oportunități! Î și pierde timpul în muzeul mitei, urmărindu-l pe primarul Gigi Matei! – În urmă cu un an, pe 11 iunie 2012, într-un birou de la sediul PNL Vâlcea deputatul Buican și Emilian Frâncu, proaspăt ales primar, împărțeau anumite funcții și repartizau membrii de partid în organigrama noilor instituții smulse din mâna pedeleului. O simplă membră de partid, tânără și inteligentă, aflată în birou, i-a întrerupt pe cei doi granguri și le-a spus: „Nu-l puneți pe Ioniță viceprimar că nu va sta pe acest post, mai bine puneți-l pe Edi Vîrlan și nu-l duceți pe Șindilaru în primărie, pentru că vă va înjura lumea . Bineînțeles că Frâncu a făcut taman pe dos că doar nu era să asculte de o secretară. Până la urmă domnișoara a avut dreptate cu viceprimarul. Iar cu Șindilaru chiar că l-au înjurat mulți. Dar câți l-ar mai înjura dacă ar șiti că Șiță primește câteva mii de euro pe lună, ca o sinecură dată de Frâncu pentru a fi diriginte la un șiantier finanțat pe bani UE. Nu șitiați așa-i? – Pataliputra