Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Judecătoarea care a eliberat violatorii din Vaslui a luat nota 0 la examenul pentru Inspecţia Judiciară

Este incredibil cum infractori periculoşi pentru societate sunt lăsaţi în libertate de judecători inconştienţi. Vorbim concret despre cazul celor şapte violatori din Vaslui, care acum sunt în libertate după ce au batjocorit o tânără ore-ntregi, după ce magistraţii de la Judecătoria Vaslui au considerat că ei nu reprezintă niciun pericol pentru nimeni.

Dacă unii vorbesc că în cazul eliberării violatorilor ar fi vorba despre corupţie, ei bine se reliefează tot mai pregnant că, de fapt, este vorba despre un soi periculos de incompetenţă.

Unul dintre magistraţii care a pus trei dintre violatori în libertate este Georgiana Moldova, de Judecătoria Vaslui, care, conform www.luju.ro, în anul 2014 a încercat lamentabil să ajungă la Inspecţia Judiciara a CSM, pentru a ocupa unul dintre cele cinci posturi vacante de inspectori judiciari. Numai că, judecătoarea a luat nota 0 la examenul penal pe care l-a susţinut, prezentându-se în faţa comisiei de toată jena şi luând cea mai mică notă din concurs.