Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DNA la Mitropolia Olteniei! Este vizat Înaltpreasfinţitul Irineu

Procurorii au ridicat miercuri, 26 octombrie 2016, mai multe documente de la Mitropolia Olteniei, într-un dosar al DNA Craiova, conform informaţiilor transmise de B1 TV. Se pare că vizat este Înaltpreasfinţitul Irineu.

Documentele vor fi analizate, iar acțiunea ar putea fi urmată de mai multe audieri.

Mitropolia Olteniei însă neagă că s-ar mitropolitul s-ar afla sub vizorul DNA.

”Referitor la ştirile vehiculate pe canalele mass-media aducem precizarea că la Centrul Eparhial din Craiova nu se desfăşoară nici un control financiar sau de altă natură. Precizăm că astăzi îl prăznuim pe SF. Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul Catedralei Mitropolitane şi al oraşului Craiova, de aceea indemnăm pe toţi credincioşii noştri să nu se lase influentaţi de astfel de dezinformări”, anunţă biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei.

Nu este primul scandal de corupție care afectează Biserica Ortodoxă Română. Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este cercetat de DNA pentru că a luat mită 500 de euro şi pentru folosirea cu rea-credinţă de documente false.