Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CULMEA luptei anticorupţie: DIICOT, luată la control!

Mai multe dosare care vizează infracţiuni economice sunt verificate cu ocazia unui control demarat la DIICOT chiar luni, 5 ianuarie a.c.

Potrivit unor surse judiciare, printre dosarele verificate sunt şi cele în care sunt implicaţi foştii miniştri ai Economiei Adriean Videanu şi Varujan Vosganian, dar şi omul de afaceri Ovidiu Tender.

De asemenea, inspectorii vor analiza deciziile luate la nivelul conducerii DIICOT, mai ales cele care privesc cazul fostei şefe a DICOT, Alina Bica. Aceasta se află arestată preventiv, în dosarul retrocedărilor de milioane de euro de la ANRP.

Inspecţia Judiciara a transmis, la jumătatea lunii decembrie, către plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) programul de controale pentru anul 2015, cel de la DIICOT fiind unul dintre ele. Direcţia va fi astfel verificată la nivelul managementului.