Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

20 de ani închisoare pentru CRIMINALUL care i-a tăiat gâtul fostei soții și apoi și-a dat foc

Gheorghe Georgescu, bărbatul din localitatea Muereasca, care și-a omorât fosta soția și apoi și-a dat foc, a fost condamnat miercuri, 12 decembrie a.c., la 20 de ani închisoare de către magistrații Tribunalului Vâlcea.

Gheorghe Georgescu (59 de ani) a divorţat în toamna anului 2017 de femeia care i-a fost alături peste 20 de ani. De atunci, însă, „nu şi-a mai găsit liniştea”, spun cei care l-au cunoscut. Aşa cum afirma o rudă, „îl rodea gândul” că nu-i poate găsi nici o vină, că nu are ce să-i reproşeze celei cu care şi-a împărţit cea mai mare parte din viaţă. După divorţ, femeia, în vârstă de 54 de ani, care lucra ca liftier la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, s-a mutat din comuna Muereasca în Râmnicu Vâlcea, ca să fie mai aproape de serviciu. De Sărbătorile Pascale, s-a întors la casa părintească din Muereasca, unde a fost vizitată în cea de-a treia zi de Paşte de fostul soţ.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, din probatoriul administrat s-a relevat faptul că, în noaptea de 10/11.04.2018, Georgescu Gheorghe aflându-se la locuinţa victimei P.M., în vârstă de 54 de ani, fosta sa soţie, pe fondul unui conflict spontan generat de către acesta, a exercitat acte de agresiune de o cruzime sporită asupra victimei, atât prin lovire cu pumnii, cât şi un corp dur cu muchii tăietoare, respectiv o sticlă cu fragmentare la impact, aducând victima în stare de inconştienţă, după care, folosindu-se de un cuţit pe care l-a luat din locuinţa victimei, i-a produs acesteia o plagă tăiată cervicală profundă, care a generat decesul victimei, inculpatul părăsind apoi locuinţa acesteia.

După comiterea faptei de omor asupra victimei, Georgescu Gheorghe s-a deplasat la locuinţa sa de domiciliu, unde a încercat să se sinucidă, provocându-şi leziuni traumatice prin înjunghiere în spaţiul intercostal, după care a incendiat acoperişul locuinţei sale şi o anexă, provocându-şi arsuri de gradul II şi III pe circa 35% din suprafaţa corporală.

Miercuri, 12 decembrie a.c., s-a judecat ultimul termen în proces, iar magistraţii Tribunalului Vâlcea i-au scris sentinţa maximă care se dă în astfel de cazuri – 20 de ani, după gratii:
”Condamnă pe inculpatul GEORGESCU GHEORGHE, în prezent aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Mioveni, jud.Argeş, la 20 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod penal, pe o durată de 5 ani. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod penal. Deduce din durata pedepsei închisorii perioada arestării preventive, începând cu 22.05.2018, la zi. Dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 10 lei , echivalentul în bani a obiectului folosit la săvârşirea infracţiunii. Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul de Date Genetice Judiciare. Obligă inculpatul la 50.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, daune morale, către partea civilă Buşe Elena; Dispune restituirea către partea civilă Buşe Elena a sumelor de 3000 euro şi 6550 lei, aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Vâlcea. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.