După ce a accidentat grav un pieton în comuna Slătioara, un șiofer inconștient a fugit de la locul accidentului, fără a avea acceptul polițiștilor. Zilele trecute, Ion N., de 53 ani, din Rm. Vâlcea, se afla la volanul unui Mercedes și se deplasa dinspre Slătioara către Lădești. Aurel B., de 51 ani, din Lăpușata, mergea pe marginea drumului și a fost acroșat cu partea dreaptă spate de șioferul grăbit. Fără a avea permisiunea oamenilor legii, conducătorul auto implicat în accident a plecat de la locul faptei și a fost oprit de polițiștii rutieri în Rm. Vâlcea, pe strada Calea lui Traian. Pietonul accidentat a fost transportat la Spitalul Județean Vâlcea, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranian cu plăgi faciale, traumatism coloană cervicală, traumatism toraco abdominal fracturi C IX și X, fiindu-i recoltată și o probă biologică de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, însă i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Băut la volan
Un alt șiofer a părăsit locul accidentului, după ce a lovit o căruță cu partea din spate a Audi-ului său. Andrei B., de 22 ani, din Berbești, s-a urcat băut la volan, Â a apăsat pedala de accelerație și, fiind băut, a pierdut controlul volanului. Singura vină a pasagerilor din căruță a fost aceea că circulau regulamentar pe DJ 605 A, în localitatea Sinești.
Din accident a rezultat rănirea Ioanei A., de 60 de ani, din comuna Grădiștea, pasager în căruță, aceasta fiind transportată la Spitalul Județean Vâlcea, unde i s-a stabilit diagnosticul preliminar „TCC acut deschis, contuzie cervicală, contuzie hemitorace stâng, status post comoție cerebrală minoră.
Șoferul Andrei B. a părăsit locul faptei, după producerea accidentului, fiind oprit la circa o oră și 20 minute de la producerea evenimentului rutier, de polițiștii din comuna doljeană Mischie, la intersecția D.N. 65C cu D.J.641. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.87 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
A băgat trei oameni în spital
Zilele trecute, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Râmnicu Vâlcea spre Pitești, Ștefan S., de 60 de ani, din municipiul Constanța, a accidentat grav trei persoane. La o intersecție, șioferul imprudent a efectuat manevra de virare spre stânga, fără să se asigure că din sens opus circula, regulamentar, un autoturism condus de Ionel M., de 56 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care pentru a evita un impact frontal a virat dreapta și a izbit un parapet din beton, rămânând suspendat pe acesta.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto Ionel M., diagnostic contuzie coloană cervicală, traumatism toracic cu fractură C4 TCC acut minor și a pasagerilor Elisabeta B., de 79 ani, din Râmnicu Vâlcea, diagnostic fractură paletă umerală dreapta, policontuzii și Munteanu Maria, de 56 ani, din Râmnicu Vâlcea, diagnostic policontuzii prin accident rutier.
Ambii șioferi au fost testați cu aparatul etilotest ,rezultatul fiind negativ și li s-a recoltat câte o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Codruța Alexandru
Lasă un comentariu