Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PRIMA declarație a comisarului Comănceanu după DEMISIA SURPRINZĂTOARE

A promovat concursul pentru funcția de inspector șef al IPJ Vâlcea și a renunțat după nici 24 de ore. Este vorba despre comisarul Cătălin Comănceanu, cel care conduce Poliția din Drăgășani și în urma examenului promovat ar fi putut să conducă și întregul IPJ Vâlcea. Însă, și-a dat demisia! Speculații s-au făcut multe, iar pe holurile Inspectoratului se vorbește că domnul Comănceanu a înțeles de unde bate vântul și în niciun caz nu este unul al schimbării. Cel puțin, deocamdată.
”Nu știu ce speculații s-au făcut și nici nu mă interesează. Am renunțat din motive personale și atât. Eu răman la postul meu, la Drăgășani”, a declarat Comănceanu pentru redactorii Vocea Vâlcii.
În altă ordine de idei, interimarul din fruntea IPJ Vâlcea, comisarul Cosmin Iana era foarte relaxat la ședința de bilanț și părea că nimic nu-l afectează.