Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cupa României la Karate se va desfăşura la Rm. Vâlcea

În perioada 21-26.06.2014, la Sala Sporturilor Traian din Municipiul Rm. Vâlcea se va desfăşura Cupa României la Karate. 53 de cluburi, însumând 500 de sportivi, vor participa la acest eveniment organizat de Federaţia Română de Karate, condusă de Preşedintele Lucian Băroiu. Competiţiile se vor desfăşura pe toate categoriile de vârstă: copii, minicadeţi, cadeţi, juniori, under 21 şi seniori.

În premieră, competiţia de la Vâlcea poate fi urmărită prin intermediul a 6 camere pe siteul karatetv.ro, iar pe internet va exista un sistem electronic de vot, prin care vor fi desemnaţi cei mai buni arbitri din competiţie şi pe care Federaţia îi va premia la final.

„Suntem bucuroşi că DJST Vâlcea, prin intermediul Sălii Sporturilor, asigură condiţiile propice desfăşurării acestui eveniment. Este pentru prima dată când Cupa Naţională are loc la Vâlcea. Mizăm pe o organizare fără cusur şi asigurăm Federaţia Naţională de Karate de tot sprijinul nostru”, ne-a comunicat directorul DJST Vâlcea Bogdan Marinescu.