Până acum, nu a existat „putere” care să furnizeze în timp atât de scurt mai multă muniție pentru opoziție și pe atât de multe paliere. De fapt, nicio coaliție de guvernare nu și-a bătut mai multe cuie în cap așa cum a făcut-o PSD însă, alternativa liberală s-a blocat. Și a făcut-o lamentabil, fără să puncteze nici măcar o singură dată cu efect. Este drept, liberalii și-au fixat electoratul la 28% în intenția de vot, dar fără șanse de creștere.
Cu o Gabriela Firea conturată din ce în ce mai clar ca și candidat al social-democraţilor pentru prezidenţialele din 2019, chiar dacă la doar două procente distanţă de actualul preşedinte, însemnând 37% la 39%, al doilea mandat al lui Iohannis este deja adjudecat. Sigur cu două tururi de scrutin, PNL nu va risca un candidat care să rupă neamţul, iar stânga nu are de unde strânge atâtea voturi în finala care va fi aidoma celei Klaus Iohannis – Victor Ponta.
Întorcându-ne la PNL, povestea-i clară: nu are cine. Şi, dacă vreţi o analiză foarte simplă, comparaţi-l ca tractor electoral pe Ludovic Orban cu Crin Antonescu ori Călin Popescu Tăriceanu pe vremea când aceştia conduceau partidul. Încă din momentul în care Orban nu a avut un contracandidat redutabil, el fiind soluţie pentru prim vicepreşedinte sau secretar general, nicidecum pentru preşedinte, ne puteam da seama că rezerva de cadre a liberalilor este în colaps. Ca orice preşedinte al unui partid politic care se respectă, Orban a pactizat şi el cu o cooperativă şi, pentru a nu-i lua nimeni faţa, nu lasă nimic să crească. Ca urmare, cel mai vocal personaj din PNL este Raluca Turcanu, fost preşedinte înaintea chitaristului pasionat de tiribombe.
Apoi, neştiind cum i se va termina aventura din justiţie, nedreaptă în opinia mea şi chiar a primei instanţe de judecată, Ludovic Orban şi-a tras politic singur frâna de mână, aşteptând verdictul. Este firesc incomodat de situaţie şi stă neaşteptat de retras în spatele unei aparente preocupări de organizarea internă.
O altă logică, pe care am mai atins-o tangenţial cu adversarul de stânga, este aceea că dacă PNL nu a punctat până acum, nici nu o va mai face, deoarece catastrofe mai mari decât s-au întâmplat în România cu PSD de când guvernează, nu se mai pot inventa, iar sondajele indică o conservare a zestrei în voturi pentru social-democraţi neafectaţi de lupta cu justiţia.
Prin prisma eventualităţii în care Preşedintele nu o valida pe Viorica premier, trebuie să acceptăm imaginea dramatică a urmaşilor lui Brătianu cu izmenele-n vine, nepregătiţi nici măcar de cârmuirea propriei corăbii de opoziţie, darămite de alcătuirea unui Guvern.
Evident fără soluţii la ora asta, speranţele ca PNL să ajungă la Palatul Victoria sunt utopice ori extrem de relative, însemnând introducerea votului obligatoriu sau apariţia unui om providenţial, obligatoriu de import din societatea civilă.
Rămâne 2024 ca moment plauzibil, an în care alegerile pentru preşedinție se vor suprapune cu cele parlamentare. Ca o paranteză, atunci vom avea cel mai interesant scrutin electoral din toate timpurile.
Peste şase ani, pe un scenariu de terminare a mandatelor de Preşedinte ale lui Klaus Werner Iohannis, liberalii îl pot reînscăuna la şefia partidului, îl pot prezenta ca soluţie de prim-ministru şi pot ataca guvernarea cu alte premise decât cele din viitorul apropiat.