În vara lui 2012, Victor Ponta a fost acuzat de plagiat printr-un articol publicat de celebra revistă „Nature”. El a negat în permanenţă acuzaţiile aduse, cu toate că mai multe comisii de specialişti de prestigiu au demonstrat că ne aflăm în faţa unui plagiat. Acum, Ponta vrea să renunţe la titlul de doctor în drept. După cum toată lumea o ştie, plagiatul a fost dovedit, ceea ce îl scoate din rândul intelectualilor care au făcut o cercetare ştiinţifică pentru a-şi dovedi competenţele în domeniu, ajungând un infractor. Lectura tezei sale a făcut să apară, de o manieră clară şi indiscutabilă, numeroase încălcări ale eticii universitare, constituind un plagiat vădit.
Până acum, nici un titlu ştiinţific, precum cel de doctor, nu putea fi retras decât prin hotărâre judecătoreasca dar Guvernul condus de el, printr-o ordonanţă de urgenţă, a modificat Legea Educaţiei pentru a permite oricărui deţinător de titlul ştiinţific să renunţe la acesta. Scrisoarea adresată rectorului Universităţii Bucureşti prin care anunţa că renunţă la titlul de doctor în Drept, nu precizează ce înţelege prin a „renunţa” la titlul de doctor, în condiţiile în care, potrivit legii, un titlu de doctor nu poate fi retras decât de instituţiile statului, mai exact de Ministerul Educaţiei.
Timp doi ani a susţinut cu aroganţă că titlul lui este validat de comisia compusă din oamenii lui, iar acum are nesimţirea să trimită o scrisoare de renunţare la titlu, fără să pomenească de furtul intelectual. După ce a primit un puternic şut în spate la alegeri şi se încăpăţânează cu nesimţire să rămână la guvernare, hoţul intelectual pesedist îşi închipuie că a scăpat de acuzaţiile de furt dacă înapoiază lucrul furat. Vorba lui Băsescu: cât de jalnici sunt unii. Şi, apoi, Ponta nu a renunţat la ceva al lui. Când furi, ce ai furat, nu-i al tău şi, glumind, românul spune că chinezii l-ar fi botezat Iam Ce Nam. Este doar o golănie de-a lui. Nici măcar nu are cum să renunţe la titlul de doctor, aşa cum un inginer nu are cum să renunţe la diploma de inginer sau un absolvent de liceu nu are cum să renunţe la diploma de bacalaureat pentru că atâta vreme cât în documentele instituţiilor respective apari ca absolvent al liceului, al facultăţii şi a obţinerii unui titlu de doctorat, acest tip de „renunţare” nu are absolut nicio valoare juridică legală şi nu produce absolut niciun efect.
Plagiatorul poate doar să îşi şteargă titlul de doctor de pe cărţile de vizită, poate să renunţe la funcţiile dobândite ca urmare a titlului de doctor sau poate să renunţe la eventualele beneficii materiale obţinute ca urmare a obţinerii acestui titlu. Atât şi nimic mai mult. Doar Universitatea respectivă are dreptul şi poate să-i retragă acest titlu. Cu toate că Victor Ponta a susţinut în repetate rânduri că nu a avut niciun beneficiu de pe urma faptului că a deţinut titlul de doctor, declaraţiile sale de avere arată contrariul, el obţinând câştiguri atât din vânzarea cărţii „Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”, cât şi prin profesarea funcţiei de lector la Universitatea Româno-Americană, post pe care nu îl putea ocupa dacă nu avea doctorat.
Dacă era mândru de munca sa şi de doctoratul său, nu avea niciun motiv să renunţe la titlu. Un titlul de doctor în ştiinţe nu-i de ici de colo. Dovada? Nu-s toţi în lumea asta doctori. Din nefericire, în România, titlul s-a demonetizat şi uite că azi chiar se face comerţ cu el; dai bani ca să-l cumperi şi când nu-ţi mai foloseşte îl arunci la gunoi. Poate să stea şi-n cap Ponta cu toţi acoliţii lui din guvern, ordonanţa prin care vrea să scape, nu poate să aibă efecte asupra lui. E dovedit drept hoţ şi plagiator, şi DNA-ul îşi va face cât de curând datoria!
Lasă un comentariu