S-a încheiat o epocă. O epocă grea şi complicată, plină de spasme, de crize, de controverse. O numesc generic, fără urmă de maliţiozitate, epoca Băsescu. Traian Băsescu şi-a încheiat ieri, duminică, 21 decembrie 2014, mandatul de preşedinte al României, după 10 ani de când a venit la Palatul Cotroceni. Băsescu pleacă învingător, i-a ciuruit! Hoţii şi corupţii la puşcărie, PSD praf şi Ponta ca vai de el. Rămâne ca fiind cel mai bun preşedinte şi politician, strateg excelent. Într-adevăr, este cel mai bun Preşedinte din istorie. O justiţie funcţională n-a mai fost niciodată în România după venirea comuniştilor. Aceasta este poate cea mai mare realizare a mandatelor Băsescu.
În perioada de criză, România a avut şansa unui preşedinte responsabil şi a unui prim ministru competent şi responsabil. Cei doi au luat măsurile economice dureroase dar necesare de redresare şi au suferit efectele politice, în lipsă de fair-play a opoziţiei care a profitat pentru a-i lovi şi a lua puterea. A condamnat comunismul oficial, dar Parlamentul de stricaţi n-a promulgat o legislaţie de reparaţie şi lustraţie, din păcate. A ridicat prestigiul României în lume, a reprezentat cu cinste şi patriotism ţara în lume.
Istoria va confirma ceea ce mulţi ştim deja, şi anume că a fost cel mai bun preşedinte al României. Traian Băsescu este singurul politician român care nu a pierdut nici-o bătălie electorală (cu Roman pentru şefia PD, cu Ady patru case, cu 322 parlamentari, cu „Mihaela dragostea mea” şi, în final, cu Victor Ponta. „Ţelul meu este ca Ponta să nu iasă preşedinte” – declara Traian Băsescu după repunerea în funcţie în urma referendumului ratat de morţii lui Liviu Dragnea, din 2012. Iacătă că a reuşit! Are toate hibele ca politician, dar a câştigat toate bătăliile. Multe ar fi de spus despre mandatele lui Băsescu. Eu reţin doar delăsarea, indolenţa naţiei, nesimţirea profund încrustată în pielea de votac precum scabia şi reţin cu ură absenţa (a câta oară?!) a neamului cu istoria.
Scriu aceste rânduri şi deja mă încearcă disperarea zidarului de pe schela care strigă – l-am auzit chiar eu în Epoca de aur – unui netot de coleg aflat jos la capătul planului înclinat destinat aducerii materialelor la frontul de lucru: „Da’ ha’di, bre, cu ţimentul”. Sunt absolut convins că nimeni dintre cei care îi numără păduchii domnului Băsescu nu ar fi rezistat 10 ani calomniilor devenite profesiune de credinţă, ideologie, scop în viaţă, raţiune de-a fi şi scuza partidelor, televiziunilor, sindicatelor (vezi Dogaru). Lozinci ca „Ieşi afară javră ordinară”, ar fi împins pe fiecare din cusurgii de azi nu la demisie ci la pronunţarea sentinţei: „După mine, potopul!” Celor sceptici, le amintesc aceea că nici Eminescu n-a scăpat acestor furii cataclismice împotriva neamului, bunăoară: „Şi în două temniţi large…”… Mulţumesc, domnule Preşedinte, mi-aţi făcut românismul suportabil, umanitatea persistentă, căci asemenea domniei voastre, de-atâtea ori fac bine doar ca să mă încredinţez că el există, şi mulţumesc că m-aţi ferit de încredinţarea neroadă că el, binele, începe cu mine.
E drept însă că însuşi Domnul Isus spune: „Fă binele răufăcătorului tău şi îi vei aprinde jar pe creştet”. N-ar fi Traian Băsescu vreun Făt-Frumos şi nici la Cotroceni n-a descins de pe un cal alb atunci când i-a venit vremea, dar faptele-i măreţe desprinse din lupta-i continuă dintre bine si rău, dintre alb şi negru pe care a dus-o din prima până-n ultima zi de mandat la Cotroceni, îl înscriu deja în galeria marilor oameni cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu şi istoria, oameni de legendă, oameni care au făcut epocă. În lumea asta fără cinste, fără principii şi valori, Traian Băsescu a avut şansa să-şi înţeleagă superioritatea şi meritul s-o folosească spre binele celor mai mulţi. Viaţă lungă pe corabia pe care veţi naviga de acum înainte!