Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: facebook/ Teatrul Ariel Ramnicu Valcea

Teatrul „Ariel” prezintă trei spectacole în acest week-end

Foto: facebook/ Teatrul Ariel Ramnicu ValceaAstăzi, cu începere de la ora 18.00, Teatrul Municipal “Ariel” ne invită la Sala „Zăvoi”, la spectacolul „Frumos e în septembrie la Veneţia” de Teodor Mazilu, în regia lui Bogdan-Cristian Drăgan. Din distribuţie fac parte actorii Mihaela Mihai şi Alin Păiuş. Scenografia este asigurată de Anca Mihaela Dinu, asistent scenografie: Marian Mandache, proiecţionist: Sebastian Neacşu, lumini: Ionuţ Vlaşcu, regizor tehnic: Claudia Neacşu, tehnoredactare: Alexandru Mirea.

Sâmbătă, 5 martie a.c., la Cinema “Geo Saizescu”, de la ora 18.30, Teatrul Municipal „Ariel” prezintă spectacolul „Prietenul din Franţa” de Nicolae Kiriţescu, regia: Valer Dellakeza. Din distribuţie fac parte: Tatiana Serghi, Gogu Preda, Andrei Dunaev, Julliet Attoh.

Duminica este rezervată pentru cei mici, şi nu numai. Astfel, duminică, 6 martie a.c., de la ora 11.00, în Sala “Zăvoi” sunt aşteptaţi cei mici la spectacolul „Traista cu poveşti”. Regia şi scenografia spectacolului sunt semnate de Simina Constantin. Din distribuţie fac parte actorii: Tatiana Serghi, Mădălina Floroaica, Andrei Dunaev, Simina Constantin.