Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pesediștii și-au lansat eurocandidații

Manifestare de forță la Romexpo

Normal 0 21 START. Cu această ocazie, președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a anunțat candidatura oficialăa lui Mircea Geoanăpentru fotoliul de președinte al României. Delegația vâlceană a fost una dintre cele mai numearose, numărând peste 200 de membrii. Alături de colegii săi, candidatul județului Vâlcea la europarlamentare, Adrian Burlan, promite sălupte pentru scoaterea României din criza economică în care se află, săobținădrepturi depline pentru români în UE și săajute la atragerea de fonduri europene pentru țara noastră.

Joi, 14 mai a.c., a fost o zi agitatăpentru social-democrații vâlceni care au dat dovadăde o adevăratădemonstrație de forțăcu ocazia Consiliului Național al PSD și a lansării candidaților la europarlamentare. Astfel, la Complexul Expozițional Romexpo, din București, s-au strâns peste 10.000 de membrii din toată țara. Delegația vâlceană a fost una dintre cele mai mari, numărând peste 200 de membrii. Printre aceștia s-au numărat Ion Cîlea – președintele PSD Vâlcea, Gigi Matei – președintele PSD Rm. Vâlcea, Laurențiu Coca – senator, Aurel Vlădoiu – deputat, Dumitru Persu – secretar executiv al PSD Vâlcea, Ștefan Prală, Sorin Ghiță, Ion Dobre, precum și președinți de organizații locale și primari PSD din județul Vâlcea.

„Alege bine!” – sloganul PSD la euroalegeri

Pesediștii au început săîși facă apariția la Complexul Expozițional Romexpo din București cu câteva ore bune înainte de a începe manifestarea. Înarmați cu steaguri și pancarte, social – democrații au luat cu asalt sala evenimentului. Startul manifestării a fost dat de președintele Consiliului Național al PSD, Adrian Năstase, cel care a fost și maestrul de ceremonii al acestui consiliu. El a anunțat sloganul de campanie al PSD pentru alegerile europarlamentare, „Alege bine!”. De asemenea, Adrian Năstase le-a reamintit colegilor săi că sunt în campanie electoralăși că trebuie săfacă tot posibilul pentru a aduce multe voturi și a câștiga cât mai multe fotolii de europarlamentari. În speach-ul său, președintele Consiliului Național al PSD și-a manifestat disponibilitatea în a-i susține atât pe candidații PSD la Parlamentul Europei, cât și pe Mircea Geoanăla prezidențialele din toamnă.

Mircea Geoană, lansat de Iliescu

Următorul discurs a fost ținut de președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, care a dat startul la asaltul social-democrat pentru europarlamentare, dar și pentru prezidențiale. Înainte de a-și încheia speach-ul, Ion Iliescu a anunțat candidatura oficialăa lui Mircea Geoanăpentru fotoliul de președinte al României, cedându-i acestuia din urmămicrofonul. În uralele a miilor de membrii PSD, care strigau „Geoană, președinte!”, liderul PSD le-a mulțumit tuturor pentru încredere și susținere, declarând că se simte onorat de sprijinul lui Ion Iliescu și a lui Adrian Năstase. „Vreau săîi mulțumesc colegului și prietenului meu Adrian Năstase, președintele Consiliului Național. Vreau să-i mulțumesc și celui care a fondat nu numai partidul nostru, dar și România democratică de După Revoluție, celui care m-a onorat și m-a obligat cu cuvintele de sprijin, președintelui nostru, Ion Iliescu. Relația noastrănu a fost întotdeauna ușoară, dar iatăce înseamnă până la urmăun om înțelept, un om echilibrat și un om care va face întotdeauna cinste că rții de istorie a României moderne” – a spus Mircea Geoană. Liderul PSD a vorbit și de criza Financiară ce a cuprins România, un „război economic” pe care țara noastră, spune el, trebuie să-l câștige. Mircea Geoanăconsiderăcă PSD are obligația de a scă pa România de un regim politic care „dăuneazăprofund sănătății democratice”, ci nu doar de Traian Băsescu.

„Traian Băsescu trebuie într-adevăr săplece” – Geoană

În discursul său, Mircea Geoanăa făcut mai mult referire la alegerile prezidențiale din această toamnă, europarlamentarele fiind date uitării. Mai mult decât atât, liderul social-democrat nu s-a putut abține sănu trimităsăgeți otrăvite că tre partenerii săi de guvernare, că rora le-a transmis săînvețe săgândească cu propriul cap și sărupălesa în care-i ține Traian Băsescu. „Nu intru în această competiție doar pentru a-l înlocui pe Traian Băsescu, care trebuie într-adevăr săplece. Intru în această competiție pentru că eu cred cu tărie în șansa națiunii mele și în șansa fiecă rui român de a trai decent în propria lui țară . Ceea ce măanimăîn această luptăgrea, în care adversarul va lovi cu mijloacele pe care i le cunoaștem deja, în care va încerca săfolosească orice fisurădin partid, abuzul de putere cu care ne-a obișnuit, nu este doar schimbarea de președinte și nici măcar o schimbare de regim politic in România. Crezul meu, ceea ce mămotiveazăși ceea ce măface sa fiu aici, în fața dumneavoastră, cu emoție și cu un grad important de umilință, este de fapt construirea unei noi Românii, unei Românii axate, în sfârșit, pe baze corecte de solidaritate, de muncă cinstităși de mai puținăhoție și corupție. Aceasta este, de fapt, noua Românie în care avem dreptul sămuncim și sătrăim. această alegere din 2009 reprezintăun pariu pentru multe generații de acum încolo. Nu este vorba doar de o confruntare între formațiuni politice, reprezintăo confruntare între viziuni de societate. Eu cred că România trebuie sădevină, dintr-o societate polarizată, într-una solidară” – a mai spus Mircea Geoană. În finalul discursului său, liderul PSD l-a invocat pe Dumnezeu și a strigat alături de cei peste 10.000 de social-democrați aflați în sală”Victorie, victorie, victorie!”.

Vâlceanul Adrian Burlan, aplaudat la scenădeschisă

În cele din urmă, a urmat prezentarea oficialăa celor 33 de candidați ce s-au înscris în lupta pentru câștigarea unui mandat de parlamentar european. Astfel, rând pe rând, Adrian Severin, Rovana Plumb, Ioan Mircea Pașcu, Adriana Tică u, Daciana Sârbu, Corina Crețu, Victor Boștinaru, Sabin Cutaș, că tălin Ivan, Ioan Enciu, Viorica Dăncila, Minodora Cliveți, Aristide Roibu, Marian Dragomir, Marius Oprescu, Alin Antochi, Ștefan Mușoiu, Adriana Pană, Ioan Corjuc, Daniel Luca, Victor Negrescu, Geanina Boicu, Adrian Burlan, Claudia Tăpărdel, Mihaela Hunca, Maria Lia Pop, Ucu Mihai Faur, Vlad Adrian Vicențiu, Iuliana Lașcu, Costin Bică u, Alexandru Steriu, Danuț Buhăescu, Ion Sologon au fost ovaționați. Alături de colegii săi, candidatul județului Vâlcea la europarlamentare, Adrian Burlan, promite sălupte pentru scoaterea României din criza economică în care se află, săobținădrepturi depline pentru români în UE și săajute la atragerea de fonduri europene pentru țara noastră.