America, realizând că se aflăîntr-o crizăpericuloasă, a înțeles că trebuie să-i confere celui pentru care urnele au vorbit, forța unui mit reformator, pentru a revigora încrederea în sine a debusolatului popor, înaintând spre viitor. România, aflatăîntr-o crizăcum n-a mai avut niciodată(criza noastrăe una sistemică , profundă, ce ține de „sistemul tică loșit” și nu doar de criza mondialăce ne-a izbit), procedeazăexact pe dos. Îl ia la bumbăcit, la scuipat, la înghionțit și la pocit chiar pe singurul politician român care, dincolo de ale sale tare personale, se că znește, măcar, sădea cu mătura prin „Grajdul Epocal”, în timp ce „inteligenții” nației noastre de mioritici ambuscați, de activiști și securiști turmentați, în loc să-l încurajeze, îl batjocoresc cu ironii de carnaval. Anul acesta, criza economică devastatoare, forțeazăîngrijorător lucrurile, așa că la toamnăse va juca viitorul României ca țară Europeană sau kazahstaneză. Nu e de glumă. Gazarul mafiot, aliat cu pușcă riașul ex-plăcintar și cu vicleanul Felix vor cu orice preț săaibăo Românie a marilor borfași în interiorul CSI-ului „putinisto-nazabayevian”. E suficient săarunci o privire asupra averilor celor care constituie „motorul” acțiunilor jalnice de decredibilizarea alegerilor, de ridiculizarea președintelui României și de instalarea haosului: Voiculescu, Patriciu, Vântu, Năstase, Iliescu, Tăriceanu și înțelegi asta.
Ca să-i numesc doar pe câțiva. De fapt, este vorba de cele mai macabre și malefice specimene ale societății românești actuale. Indivizi suspectați de cele mai înfiorătoare nelegiuiri. De la activiști comuniști, la devalizatori de bănci și combinatori în subminarea economiei naționale. Toate acestea vor fi capete de acuzare împotriva lor, cândva, pentru că pe indivizii ăștia malefici nu-i intereseazățara, poporul și viitorul copiilor țării. Doar prezentul și viitorul lor. Președintele Traian Băsescu, nu-i intereseazănici cât negru sub unghie. Dar le stăîn cale și tot ce-i mai interesează, în afarăde alungarea lui, se poate exprima printr-un singur cuvânt: JUSTIÎIE. Aparența ei sau subordonarea ocultă. Cu toate eforturile făcute, cred că electorii nu mai sunt atât de naivi încât săcadăîn plasa unor astfel de specimene. Ba dimpotrivă, cei mai sus amintiți riscă săobținăexact efectul contrar. La referendumul de demitere a președintelui au primit o lecție zdrobitoare. Atunci, n-au învățat nimic, iar acum, nici atât. Continuă dezbinarea electoratului, prin presa proprie, ținta lor fiind Cotroceniul. Dintre toți candidații la președinție, declarați sau aflați în ceața intereselor naive, oligarhice sau neromânești, doar trei competitori vor avea importanță: Traian Băsescu, Mircea Geoanăși Crin Antonescu, După cum și partidele ce îi trimite în arenăsunt cele ce conteazăpe eșicherul politicii naționale.
Cei doi contracandidați principali ai lui Traian Băsescu stau, în sondajele de opinie, foarte aproape, unul de altul. De aceea este prematur săspunem cine va ajunge în turul 2, dintre cei doi. De ajuns, cred că va ajunge Geoană. Antonescu n-are „priză” la oameni, mai ales la cei din straturile inferioare ale societății. Ce îl recomandăpe „Chuky” Antonescu săaspire la președinție ? Ce a făcut pentru români sau România? că a fost campion la chiul în Parlament, nu este de ajuns. Băsescu, de bine, de rău, se bate cu criza. A organizat un summit NATO care ne-a făcut săfim mândri de țară și prestația președintelui, a condamnat comunismul etc. Poate că nu toți au fost mulțumiți, poate a mai și greșit, dar a făcut ceva sau a încercat săfacă ceva. Ce îl califică pe Antonescu să-l jignească pe Băsescu în felul în care a făcut-o și săse vrea președinte? Cine este el? Un mare nimeni. Banii lui Patriciu îl dau aroganța și nerușinarea
Pe acest fond, Geoanăeste cel mai bun contracandidat al lui Băsescu. Gândiți-văcă reprezintăo formațiune politică puternică și experimentată. În plus este foarte activ – are notorietate, se face simțit în presă , umblăprin țară . Cu alte cuvinte, controleazădestul de bine armele în care Băsescu este expert, asta în condițiile în care președintele resimte din plin uzura celor 5 ani, plus uzura crizei. Totuși, sondajele îl dau câștigă tor pe Băsescu, dacă alegerile s-ar ține mâine, însă lucrurile se pot degrada rapid sub catalizatorul criză. Orice poate fi posibil în noiembrie. Dacă întrebarea pe care și-o pun mulți are ca subconținut că Băsescu ajunge în turul al doilea, atunci Geoanăși Crinelul otrăvit sunt la fel de nepericuloși. Pericolul major pentru Băsescu, cred eu, vine din coalizarea forțelor care urmăresc înfrângerea cu orice preț a lui, în fruntea că rora se aflăcorifeii Ion Iliescu, Dinu Patriciu, Felix Voiculescu.
Va fi o coaliție, pe Față , PSD+PC+PNL – o monstruoasăcoaliție – care ar putea recurge chiar la retragerea unuia dintre cei doi candidații din cursa prezidențialăla un moment gândit potrivit, cedând strategic în favoarea celuilalt. Dar și pe acest fond, trebuie săavem o campanie electoralăși alegeri decente, sănătoase, revigoratoare. Să-i conferim viitorului președinte forța unui mit reformator, ca americanii. Nu spun că e ușor, dar mi se pare fatal sănu începi așa ceva, pe motiv că la noi nu se poate. De ce nu se poate? Pentru că nu vrea Voiculescu, Patriciu, SOV sau Iliescu? Și Alexandru Macedon a demonstrat-o că se poate, cu nodul gordian, iar Columb a pus oul în cap. Deci, se poate! Cineva trebuie săînceapă. Și nu cu televiziuni sau ziare, ci prin legi europene și prin decizii crunte, dureroase dar democratice!
Lasă un comentariu