Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

O minorăde 14 ani acuzăun fost consilier local de viol

 Viol neconfirmat la Slătioara

Pe când alte fete abia învațăcum săumble cu fardurile, o tânărăde numai 14 ani din comuna Slătioara a trecut, sau cel puțin așa susține familia acesteia, printr-o adevăratătraumă. Aceasta a fost victima unui viol. Incriminat este un tânăr, din comuna vecină, Mateești, care în perioada 2004-2008 a fost consilier local. Este vorba de Ion Dragoș Cizmaru, care nu a recunoscut nici un moment că este autorul acestui viol.

Iatăcum s-au întâmplat lucrurile. La sfârșitul lunii martie, tânăra Cristina Roșculescu s-a plâns mamei sale că a fost violatăde prietenul lor de familie, omul de încredere care le vizita foarte des casa și în care aceștia aveau deplină încredere. De mânăcu fata, mama s-a prezentat la Serviciul de MedicinăLegalădin cadrul Spitalului Județean de UrgențăVâlcea, pentru a se stabili violul cu pricina.

„Nu am avut ce săstabilim, atâta timp cât de la deflorare trecuserămai mult de 10 zile. Oricum fata nu prezenta nici un fel de leziune care săne ducă cu gândul la un eventual viol”, ne-a declarat mediul legist Daniel Roncea.

Cu toate acestea, familia tinerei de 14 ani a înaintat o plângere la postul de poliție din Slătioara, prin care cereau începerea urmăririi penale împotriva violatorului. „Noi am analizat cererea și am trimis-o mai departe, că ci nu este de competența noastră. Cercetările Continuă , iar dosarul se aflăla Parchetul de pe lângă Tribunalul Rm. Vâlcea”, ne-a declarat unul din agenții postului de poliție din Slătioara.

„În țara asta hoții strigăhoții”

Auzind de cazul tinerei de 14 ani, am dorit săaflăm mai multe amănunte. Cum era și normal ne-am îndreptat că tre comuna Mateești, pentru a sta de vorbăcu tânărul acuzat de viol. „Nu este acasă. Un pic mai devreme a plecat cu mașina. E foarte ocupat, are o grămadăpe cap”, ne-a spus un localnic.

Și au început întrebările: de unde sunteți? Cine sunteți? Ce vreți cu el?

Normal că am răspuns, iar După ce am trecut cu brio de tirul de întrebări au început discuțiile: „Nu e adevărat, n-a violat pe nimeni. E un om cumsecade, alea două sunt două parașute. De ce nu le luați săle duceți la produs, că așa ar merita. Băiatul acesta are afacerile lui, s-a descurcat și el cum a putut. Noi nu credem nimic din ce s-a spus. toată lumea îl știe de om la locul lui, îi sare cam repede țandăra, dar în rest e de treabă. Acum, de, e supărat și el. L-au târât în mizeria asta pe nedrept. Văspunem noi, că e nevinovat”, ne-au spus în cor oamenii din stradă.

Și pentru că Dragoș Cizmaru nu era acasă, am plecat că tre locuința victimei. Acolo n-am găsit pe nimeni, doar bunica, supărată, ne-a spus câteva cuvinte: „Eu am crescut fata timp de 13 ani. Am supravegheat-o așa cum trebuie. Îin la ea ca la ochii din cap. De două săptămâni nu mai pot sădorm. toată lumea se bucurăde sărbători, eu nu am așa ceva. Nu știu ce s-a întâmplat. Eu o cred pe fată, că doar eu am crescut-o și știu ce poate. Eu le-am spus mereu părinților fetii săaibăgrijăcu cine umblă, pe cine bagăîn casă dar ei mereu mărepezeau, săstau la locul meu, sănu mămai bag, că știu ei ce fac. Nu vreau să mămai cert cu ei, de-aia nici nu văpot spune prea multe. Dacă vor, n-au decât săvorbească ei, săvăpovestească . Oricum n-o săfacă nimic. În țara asta hoții strigăhoții. Dacă era dreptate, acum nu mai umbla liber săspunătot ce vrea el „. Cam atât a avut bătrâna săne spună, restul l-am mai aflat și de pe la vecini.

Fugitădeparte de ochii vecinilor din sat

Familia Roșculescu nu mai e privităcu ochi buni în comună. Tânăra de 14 ani nu a reușit până acum sădovedească adevărul celor afirmate de ea. Cu toate că s-au mai găsit și alte fete care săspunăcă și ele au fost violate de același individ, totuși nici aceste declarații nu i-au convins pe vecini. „Fata a povestit, așa cum am auzit și noi, că s-ar fi dus într-o searăla pâine. Băiatul acesta, care zice ea că ar fi violat-o, mergea cu mașina pe stradă. A văzut-o și pentru că o cunoștea s-a oferit săo ducă la un magazin mai la vale unde putea săgăsească pâine. Acum fata a zis că , la întoarcere, ar fi obligat-o săîntreținăraporturi sexuale cu el. A bătut-o și așa a reușit săo violeze. De rușine sau de frică , nu le-a spus la părinți imediat ce s-a întâmplat a trecut ceva timp, cred ca mai bine de două săptămâni. Acum nu știu ce săcred. Dar tare mie că și fetii i-a plăcut. Din câte știm, ei erau buni prieteni. Nu cred săfi făcut asta. Eu zic că mamă-sa și-a dat seama că fata a făcut ceva și de frică i-o fi zis că a violat-o. Cine știe? Acum om vedea ce o săzică judecă torii „, ne-au spus vecinii familiei Roșculescu.

„toată lumea știe ce s-a întâmplat. Cum e mă-sa așa e și fie-sa. Săspunăea cu mâna pe Biblie că n-a umblat mai întâi ea cu băiatul. De parcă noi nu știm cine e. Acum vrea să-l vadăDupă gratii. De ce? Oricum, păcat că ne-a făcut satul de râs”, s-a rățoit un vecin că tre noi.

Din câte am aflat, se pare că fata a plecat de acasăși s-a refugiat la niște rude din partea mamei sale, în localitatea Slăvești. Nu vrea sămai fie contactatăde nimeni, nici măcar de membrii familiei.

Adevărul e undeva la mijloc. „până la această orănu s-a concluzionat nimic în ceea ce privește minora din Slătioara care a reclamat violul. Problema e că acesta nu a fost confirmat din punct de vedere medico-legal. Cercetările Continuă , dosarul fiind la parchet. Așteptăm soluționarea cazului pentru a putea lua eventualele măsuri”, ne-a declarat inspector Diana Smărăndoiu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea.