Medicii s-au acoperit unii pe alții! Judecătoria trimite cazul înapoi la Procuratură
Ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă zi din viaţa unei vâlcene, care urma să devină mamă, s-a transformat într-un coşmar, după ce naşterea de la Maternitatea Vâlcea s-a complicat, iar medicii aflaţi de gardă au fost totalmente depăşiţi de situaţie, ca să nu spunem mai mult. Vâlceanca Mirela Laura Părăuşanu s-a internat în data de 2 ianuarie 2010 la Maternitatea Vâlcea, apropiindu-se sorocul să nască. Încrezătoare, femeia s-a prezentat la spital la orele 2.00 noaptea, cu membranele rupte de două ore şi fără travaliu, asistenta de gardă pregătindu-o pentru sala de naşteri. Atunci i s-a făcut şi anamneza.
„După o jumătate de oră m-a consultat doctorul Părăuşanu Viorel , aproximativ 5 minute, nu a făcut ecograf, nu a palpat burta, nu a măsurat diametrul burţii, şi a spus că nu m-am îngrăşat şi nu am tensiune şi că voi naşte normal. Asistenta de la sala de naşteri mi-a pus perfuzia ocitocică şi până când am ajuns pe masa de naşteri parametrii clasici ai mei şi ai copilului, scrie în fişă, au fost normali. Doctorul a venit la ora 5 să scoată copilul şi nu a făcut absolut nimic, nici măcar proba travaliului. Capul copilului a ieşit imediat după care doctorul a început să strige asistenta să îşi pună mânuşile şi să îl cheme pe doctorul Tomescu că nu poate să îl scoată şi că îl rupe. Nu l-a rupt, însă l-a nenorocit pe viaţă deoarece i-a smuls nervii C7, C8 şi T1 ai plexului brahial”, povesteşte îngrozită, la 5 ani după traumele naşterii, Mirela Părăuşanu.
Medicii de la Maternitate au încercat să-şi acopere incompetenţa
Mirela Părăuşanu povesteşte despre zilele de groază pe care le-a petrecut la Maternitatea Vâlcea, fără a i se administra niciun fel de tratament nici ei şi nici nou-născutului şi spune că n-ar fi scăpat cu zile dacă nu ajungeau la Bucureşti.
„La ora 5.15 dimineaţa când am născut am sesizat că ceva nu este în regulă. Primul lucru care mi s-a spus după ce am născut, m-au lăsat singură un sfert de oră, au plecat cu copilul despre care au spus că e mort, să-l resusciteze, l-au chemat şi pe dr. Tomescu, care nu a fost la naştere. Aşadar m-au lăsat singură şi când s-a întors dr. Părăuşanu mi-a comunicat: Îmi pare rău, Laura, copilul tău nu trăieşte pentru că s-a asfixiat şi apoi a plecat. Mi-a curăţat uterul, probabil mi-a scos placenta, după care a plecat, a lăsat asistenta să mă coase. M-a măcelărit şi pe mine şi pe copil.
După aceea, timp de 11 zile, m-a lăsat şi pe mine şi pe copil fără nici un fel de tratament. Doctoriţa Bărăgănescu pe Alexandru, iar pe mine doctorul Părăuşanu. Starea mea se înrăutăţea şi am ajuns în reanimare, la Maternitate. Văzând toate acestea, familia mea a început să facă presiuni asupra lor, dorind să mă ia la Bucureşti. Părăuşanu era de gardă în ziua aceea, dar Tomescu a venit de acasă, special ca să împiedice transferul meu către Bucureşti. Au reuşit în ziua de 12 ianuarie, iar eu am plecat la Bucureşti în ziua de 13, cu copilul aproape de comă din cauza fastum gelului şi a stafilococului auriu de la buric, pe care dr. Bărăgănescu nu l-a tratat, dar a falsificat fişele, a spus că l-a tratat, iar starea copilului, constatată de medicii din Bucureşti, demonstrează clar că nu a fost tratat. Copilul a ajuns în stare extrem de gravă în Bucureşti. Practic ne-au ţinut 10 zile după ce am născut fără nici un fel de explicaţii. Nu mi se făcea nici un fel de tratament, nici mie, nici copilului, pur şi simplu ne-au ţinut ca să ne omoare. Până când a intervenit familia mea şi s-a sunat de la Bucureşti pentru a fi transferaţi. Dacă nu era fratele meu, muream din ianuarie 2010″ mai spune Mirela Părăuşanu.
Şansa la viaţă vine din Germania
Acum Alexandru are 5 ani şi este un copil aproape normal, deşi a rămas cu sechele pe viaţă datorită incompetenţei, delăsării şi indolenţei medicului Părăuşanu, dar şi a celorlaţi medici de la Maternitatea Vâlcea, care au încercat să-i acopere „mizeriile”.
„Am stat trei săptămâni internaţi la Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului, care aparţine de maternitatea Polizu, cei de acolo au reuşit să ne ajute şi pe mine şi pe copil să scăpăm cu viaţă. După ce ne-am stabilizat, am încercat să facem pentru copil tot ce se poate şi tot ce ne-a stat în puteri. În august 2010, lui Alexandru i s-a făcut o operaţie în Germania unde s-a constatat ruperea nervilor C5 şi C6 şi smulgerea nervilor C7, C8 şi T1 ai plexului brahial. Ne-am întors acasă şi facem recuperare zilnică la Spitalul Grigore Alexandrescu Bucureşti.
Am făcut toate aceste lucruri pentru copilul meu în speranţa că mâna şi ochiul îşi vor reveni la normal, dar acum după 2 ani şi 4 luni situaţia este puţin îmbunătăţită, iar eu constat că acesta este de fapt prejudiciul final al faptelor doctorului Viorel Părăuşanu. Consecinţele prejudiciabile sunt foarte grave şi ireversibile adică sindromul Claude-Bernard-Horner şi paralizie totală de plex brahial stâng”, a mai adăugat Mirela Părăuşanu, care nu are nicio legătură de familie cu medicul care i-a nenorocit viaţa.
Corb la corb nu-şi scoate ochii
Luptând zi de zi pentru viaţa fiului ei, Mirela Părăuşanu a găsit resursele interioare de a nu-i lăsa pe cei care i-au nenorocit viaţa să scape basma curată. Cu o tenacitate ieşită din comun, femeia a parcurs toate pârghiile legale pentru ca cineva să-i facă dreptate. Din păcate, mama s-a lovit de prima piatră tare şi anume Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis din judeţul Vâlcea. După îndelungi deliberări, cei 13 medici, membri ai comisiei, au decis că dr. Viorel Părăuşanu nu se face vinovat de comiterea unui act de malpraxis. Iată cine au fost membri comisiei: Lorena Mărgăritescu, Mariana Popa, Adrian Pătrulescu, Victoria Gherzan, Simona Corina Pârvănescu, Marin Dan, Costică Pleşoianu, Anişoara Antonescu, Luminiţa Ivan, Florian Ghiţă, Lucian Costea, Elisabeta Ploscaru şi Constantin Negrescu.
Iată concluziile comisiei:
• Dispensarizarea gravidei Părăuşanu Mihaela Laura a fost deficitară.
• Deşi documentaţia arată că gravida este cu risc crescut, dispensarizarea a fost sporadică, mai ales în trimestrul III când trebuia stabilită conduita la naştere.
• Nu s-au identificat factorii favorizanţi pentru excesul de volum fetal la timp.
• Deficitul de colaborare între parturientă, medic de familie, obstetrician şi medicul ecografist n-a condus la stabilirea conduitei obstetricale de principiu (naştere spontană, naştere pe cale joasă cu aplicare de forceps sau cezariană programată)
• Macrosomia a fost evidenţiată la naştere, şi nu înainte de 38 de săptămâni cum ar fi trebuit.
• Nu s-a efectuat ecografia morfofetală în trimestrul III; ecografiile efectuate nu dau date despre greutatea fătului.
• Conduita la naştere a fost cea practicată de şcoala românească de obstetrică ginecologie.
• Asistenţa la naştere a fătului macrosom se face în echipă. Nu mă pot pronunţa asupra participării celorlalţi membri ai echipei care asistă naşterea, neexistând date în foaia de observaţie (la F. O. figurează doar numele acestora).
• Medicul obstetrician a aplicat protocolul obişnuit de asistenţă la naştere a gravidei la termen, cu membrane rupte precoce, leziunile rezultate consecinţă a imprevizibilităţii naşterii cu distocie de umeri fiind recunoscute de comunitatea obstetricienilor, în asemenea situaţii.
• Complicaţiile acestei naşteri puteau fi evitate prin dispensarizarea adecvată, în urma căreia s-ar fi hotărât conduita de principiu.
• Dispensarizarea corectă, ar fi condus spre depistarea fătului macrosom, la o gravidă cu risc crescut, şi se putea aplica conduita amintită – declanşarea naşterii la 38 de săptămâni, sau prin CUMUL DE FACTORI DE RISC, naşterea ar fi fost finalizată prin operaţie cezariană.
• Medicul a acordat asistenţă la naştere conform protocolului în vigoare raportat la diagnosticul de internare.
RUŞINE: Judecătoria Vâlcea a trimis dosarul înapoi la Parchet
Magistratul Rosita Baciu a dat dovadă de înaltă probitate morală şi profesională şi a tratat acest caz cu multă atenţie. Concluziile judecătoarei ar trebui să-i facă să se ruşineze atât pe medicii care au asistat la naştere, cât şi pe cei din comisia de malpraxis. Judecătoarea a constatat că reiese cu evidenţă modul defectuos în care şi-au înde-plinit atribuţiile membri comisiei de malpraxis, luând decizia de a desfiinţa rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Vâlcea şi de a trimite dosarul procurorului pentru începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu faţă de toţi membri comisiei. Prezentăm câteva dintre concluziile reţinute în instanţă:
Se constată faptul că la adoptarea deciziei, intimaţii s-au bazat exclusiv pe concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 2115/15.02.2012, care pun accent pe relaţia încordată medic-pacient, ce ar fi reprezentat unul din factorii principali care au determinat consecinţele acelei naşteri.
(…)
Lucrarea este vădit subiectivă, este departe de a fi considerată o lucrare de specialitate, pe baza căreia să se poată lua o decizie conformă, nu respectă principiile de bază de la care se porneşte orice analiză a unui caz de malpraxis, reprezentând în fapt o veritabilă apărare a medicului şi a actului medical.
Or, în cazul de faţă, intimaţii nu au întreprins nici un demers potrivit atribuţiilor ce le reveneau în calitate de membrii ai comisiei, limitându-se la însuşirea pur şi simplu a raportului de expertiză, care conţine păreri subiective ale expertului, pe baza cărora îşi fundamentează concluziile, fiind aproape ignorate documentele medicale prezentate de petentă, a căror examinare ar fi fost absolut necesară pentru adoptarea unei decizii corecte. În raportul de expertiză se face trimitere studii de specialitate din 1996, 1999, 2000, 2004.
În cadrul activităţii comisiei nu s-au identificat alte acţiuni care să presupună analiza efectivă a cazului de malpraxis cu care a fost sesizată, de către membrii acesteia, potrivit atribuţiilor prevăzute în regulament, cu excepţia prezentării în şedinţa a concluziilor raportului de expertiză, deşi, faţă de complexitatea cazului, se impunea atât solicitarea de documente, situaţii, informaţii suplimentare, cât şi audieri care erau necesare în vederea soluţionării cazului, cu atât mai mult cu cât în lucrarea efectuată, expertul nu s-a pronunţat cu privire la asistenţa medicală acordată la naştere de către echipa medicală, nefiindu-i puse la dispoziţiile date suplimentare, iar în privinţa examenelor ecografice nu a fost lămurită împrejurarea dacă s-au efectuat sau nu astfel de examinări în trimetrul III de sarcină, deşi petenta a susţinut că există asemenea investigaţii şi dacă excesul de volum fetal ar fi putut fi diagnosticat de medicul obstretician prin examen clinic şi ecografic.
Superficialitatea cu care a fost realizată lucrarea de expertiză, lipsa unor argumente ştiinţifice, referirea sumară la analize şi studii selectate de expert (din anii 1996, 1999, deşi medicina a evoluat semnificativ, iar rezultatele în domeniu sunt semnificative) a fost acceptată de membrii Comisiei, care s-a mărginit a-şi exprima un vot deschis, cu privire la inexistenţa cazului de malpraxis, deşi concluziile din raportul de expertiză conţineau aspecte contradictorii, fiind în mod absolut evident necesară completarea şi solicitarea de lămuriri suplimentare, atât expertului, cât şi părţilor, implicate, în conformitate cu atribuţiile prevăzute de lege.
(…)
Actul medical nu se poate rezuma la existenţa sau nu a unei bune colaborări între pacient şi medic de care să depindă reuşita acestuia, cu atât mai mult cu cât sunt situaţii în care un pacient, fie din cauza stării în care se află, fie din alte cauze, este în imposibilitate de a comunica. A accepta această concluzie exprimată de expert şi însuşită implicit de intimaţi prin adoptarea deciziei în speţă, ar însemna îndepărtarea de la respectarea principiilor de bază ale eticii şi deontologiei medicale.
Totodată, mai trebuie reţinut faptul că în concluziile raportului de expertiză care sunt consemnate în cuprinsul deciziei adoptate de intimaţi se face referire la faptul că în cazul examinat era vorba de o gravidă cu risc crescut, ceea ce impunea adoptarea unei conduite medicale diferite atât pe parcursul sarcinii, cât şi la naştere, care s-ar fi finalizat prin operaţie cezariană.
(…)
IML constată că era necesară operaţia cezariană
Comisia de specialişti din cadrul IML menţionează faptul că diagnosticarea corectă a excesului de volum fetal prin examen clinic şi ecografic ar fi impus naşterea prin operaţie cezariană de urgenţă la debut de travaliu, la o gravidă cu risc obstetrical crescut (prin cumul de factori), excluzând astfel riscul cunoscut de apariţie a distociei de umeri în cazul feţilor macrosomi. De asemenea, concluzia comisiei de specialişti din cadrul INML relevă faptul că deşi erau cunoscuţi de către medic factorii de risc ai gravidei, acesta a prescris încă de la internare administrarea unui tratament (perfuzia ocitocică, în scopul inducerii travaliului), în condiţiile în care acest tratament este contraindicat în cazul macrosomiei fetale apreciabile. Consecinţa acestei abordări medicale, de inducere a travaliului, în condiţiile în care nu a fost diagnosticat în prealabil excesul de volum fetal, deşi, în opinia specialiştilor – opinie exprimată indirect şi de expertul care a întocmit lucrarea dispusă de intimaţi – acest lucru de putea realiza prin examinarea clinică şi ecografică, a reprezentat-o producerea unui travaliu precipitat, forţându-se în mod nefiziologic mecanismele naturale ale naşterii, ceea ce a determinat complicarea expulziei cu blocarea rotaţiei umerilor, la un făt macrosom (5200 g) – fila 30 din raportul de expertiză IMNL.
În acelaşi raport, specialiştii răspund obiectivelor solicitate de dr. Părăuşanu Viorel, care au fost avute în vedere şi în expertiza dispusă de Comisia de malpraxis, în sensul că „potrivit standardelor de bună practică medicală, medicul obstretician ar fi putut diagnostica excesul de volum fetal, ceea ce ar fi impus o altă conduită la naştere, respectiv operaţia cezariană, ceea ce ar fi condus la evitarea complicaţiei survenite (distocia de umeri) şi a leziunilor de plex brahial produse ca urmare a manevrelor de extracţie a fătului – fila 31 din raportul expertiză INML. Se constată astfel că toate aspectele nelămurite, asupra cărora existau în mod vizibil analize şi explicaţii contradictorii, puteau fi înlăturate dacă intimaţii îşi îndeplineau corespunzător atribuţiile de serviciu.
În loc de final
Povestea tristă a Mirelei Părăuşanu şi a fiului ei nu se termină aici. Din martie 2014, de când s-a decis întoarcerea dosarului la Parchet, nimeni nu a chemat-o să mai dea vreo declaraţie sau altceva în acest dosar. „Nu am fost chemată la Procuratură, după ce instanţa a întors dosarul. M-am chemat eu singură la Poliţia Vâlcea, am dat din nou declaraţii şi de atunci nu s-a mai întâmplat nimic. Nu am fost citată legală de atunci”.
Mentalitatea pur românească că „acum ce mai câştigă că oricum fiul ei nu se mai face bine” ar trebui să dispară. Cei vinovaţi de atrocităţile comise trebuie să plătească pentru ca alte mămici să nu mai treacă prin calvarul trăit de Mirela Părăuşanu, iar alţi bebeluşi să rămână cu sechele toată viaţa. Povestea cu subfinaţarea din sistem în acest caz nu ţine. Aici nu este vorba de aşa ceva, ci pur şi simplu de bătaia de joc a unor medici blazaţi şi plictisiţi să mai creadă în jurământul lui Hipocrate sau să-şi facă meseria cu bună credinţă. Această mamă îşi caută dreptatea de 5 ani de zile, în timp ce face tot posibilul pentru ca fiul ei să beneficieze de cea mai bună îngrijire medicală. Daţi-i o şansă domnilor procurori! Trimiteţi dosarul în instanţă! E posibil ca soţia dvs., sora dvs. sau vreo apropiată de-a dvs. să ajungă la Maternitatea Vâlcea în pragul naşterii, iar dr. Părăuşanu să fie de gardă… Ar fi ca la Loto!