Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Prefectura a organizat referendumul din 29 iulie în cele mai mici detalii

VOT. Prefectura Vâlcea a făcut toate demersurile necesare în vederea organizării referendumului naţional, care va avea loc în data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României, Traian Băsescu. De asemenea, a fost stabilit sediul Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană, care a fost dotat cu aparatura necesară funcţionării. Mai trebuie spus că a fost constituită şi Comisia tehnică judeţeană pentru referendum cu atribuţii în coordonarea sarcinilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale şi altor instituţii cu atribuţii în organizarea referendumului.

Potrivit informaţiilor primite de la Prefectura Vâlcea, în data de 8 iulie 2012, a fost desemnat preşedintele Biroului Electoral Judeţean de Circumscripţie, judecătorul Mugurel Adrian Gheorghiţă, ulterior, BEJ-ul fiind completat cu reprezentanţii partidelor politice parlamentare. Tot la acea dată a fost confecţionată şi ştampila Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană, iar prin ordinul prefectului s-a stabilit personalul tehnic auxiliar de pe lângă Birou. De asemenea, s-a făcut şi instruirea primarilor şi secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale cu privire la sarcinile ce le revin din punct de vedere tehnic pentru organizarea referendumului.

În judeţul Vâlcea au fost amenajate 428 secţii de votare, iar în data de 19 iulie 2012, au fost desemnaţi şi preşedinţii birourilor electorale, care vor fi instruiţi în zilele de 25-26 iulie 2012 de către Preşedintele Biroului Electoral Judeţean de Circumscripţie şi Autoritatea Electorală Permanentă. „În data de 20 iulie 2012 s-au ridicat de la R.A. Monitorul Oficial un număr de 375.392 buletine de vot. De la Monetăria Statului au fost preluate 2.140 ştampile cu menţiunea VOTAT iar de la Imprimeria Naţională au fost preluate 375.392 timbre autolocante. Aceste materiale vor fi distribuite secţiilor de votare pe baza unui grafic întocmit de Instituţia Prefectului şi Biroul Electoral Judeţean de Circumscripţie. În plus, au fost confecţionate, prin grija instituţiei prefectului, cele 428 ştampile de control ale secţiilor de votare şi au fost achiziţionate toate materiale necesare procesului electoral (tuşuri, tuşiere, liste electorale suplimentare, saci, pixuri, etc.). De la Autoritatea Electorală Permanentă au fost ridicate 470 exemplare ale Ghidului Preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, care vor fi distribuite acestora cu ocazia instruirilor din 25-26 iulie 2012. Tot în aceeaşi perioadă, primarii unităţilor administrativ-teritoriale vor prelua de la Biroul Judeţean de Administrare a Bazelor de Date  privind Evidenţa Persoanelor copiile listelor electorale permanente”, se arată într-un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU