Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Investiţii pentru tinerii defavorizaţi şi centru de recuperare neuromotorie în municipiul Drăgăşani

În data de 24 septembrie, primarul municipiului Drăgăşani, Cristian Nedelcu, a inaugurat două centre, finanţate prin fonduri de la Uniunea Europeană. Este vorba de „Centrul Multifuncţional de Asistenţă Socială în municipiul Drăgăşani” şi de ”Centrul de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu – Drăgăşani”. Cele două centre au fost finanţate prin Programul Operaţional Regional. La momentul festiv au participat, alături de primarul Cristian Nedelcu şi viceprimarul Adrian Sanda, ÎPS Varsanufie, arhiepiscopul Vâlcii, deputatul PSD Costi Rădulescu, dar şi cei care îşi vor desfăşura activitatea în cadrul acestor centre.
”Centrul de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu – Drăgăşani” oferă o gama complexă de activităţi de recuperare şi reabilitare, în scopul ameliorării stării fizice şi psihice a persoanelor cu handicap, creşterii gradului de autonomie sau independenţă şi, implicit, creşterea calităţii vieţii acestor persoane. Aceste activităţi sunt structurate pe trei paliere: Recuperarea fizică, ce vizează în principal afecţiunile locomotorii (metodele şi tehnicile de recuperare utilizate în centru fiind: fizioterapia, kinetoterapia, masajul, hidroterapia, ergoterapia, ludoterapia); Recuperarea psihică, ce va fi realizată de psiholog şi Integrare/Reintegrare socială ce va fi realizată de asistentul social şi psiholog”, a spus primarul municipiului Drăgăşani.

Costi Rădulescu: Două investiţii strategice la Drăgăşani

La invitaţia domnului primar Cristian Nedelcu, Preşedintele PSD Vâlcea, domnul deputat Constantin Rădulescu a fost prezent, astăzi, în municipiul Drăgăşani, alături de oficialităţile locale, la festivităţile de inaugurare a două investiţii foarte importante pentru comunitatea din acest municipiu.
“Îl felicit pe domnul primar Cristian Nedelcu şi echipa dumnealui pentru că, iată, într-o singură zi au inaugurat două investiţii strategice, le-aş spune eu, pentru că una dintre ele se adresează copiilor, iar cealaltă persoanelor care au nevoie de recuperare în urma unei intervenţii medical, afecţiuni locomotorii sau a unui handicap.
«Centrul Multifuncţional destinat copiilor» vizează atât copiii cu dizabilităţi, dar şi copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, precum şi persoanele care au în grijă copiii cu părinţii plecaţi din ţară.
Cea de-a doua investiţie este cel puţin la fel de importantă pentru că vizează recuperarea stării de sănătate a populaţiei şi cred că acest «Centru de Recuperare Neuromotorie» va căpăta o importanţă zonală, întrucât cetăţenii din sudul judeţului vor putea apela la serviciile unei unităţi de recuperare medicală dotată cu aparatură modernă şi performantă.
Aşadar, ziua de astăzi a debutat numai cu veşti bune pentru locuitorii municipiului Drăgăşani şi îl felicit încă o dată pe domnul primar pentru această realizare, destinată comunităţii pe care o reprezintă.” – declaraţie deputat Constantin Rădulescu, Preşedinte PSD Vâlcea.

VARSANUFIE: Primarul din Drăgăşani a împlinit Sfânta Evanghelie

IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului a rămas plcăut impresionat de investiţiile din Drăgăşani care se adresează bătrânilor şi copiilor: „Felicit primarul pentru iniţiativa pe care a avut-o în a ridica aceste aşezăminte şi aş vrea să menţionez că, nu cu mult timp în urmă, am sfinţit o biserică ridicată tot de domnul primar, pentru cei care îşi alină suferinţele din spitalul din Drăgăşani. Aceste centre au fost inaugurate, sfinţite şi, desigur, îşi găsesc scopul pentru care au fost ridicate. Nu pot să nu mă gândesc la faptul că domnul primar al municipiului Drăgăşani, nu doar că a citit Sfânta Evanghelie, dar a şi împlinit-o. Undeva în Evanghelia după Matei se spune că noi vom fi judecaţi după faptele pe care le facem, dacă vom sări în ajutorul celor care sunt bolnavi şi a celor care sunt neputincioşi”, a spus Varsanufie.