Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA. Bărbat rănit grav într-un incendiu provocat de o butelie

Un bărbat a ajuns la spital, marţi după-amiază, după ce o butelie în preajma căreia se afla a luat foc. Butelia nu a explodat, incendiul fiind stins de către pompieri.

Potrivit oficialilor ISU Vâlcea, incidentul s-a produs în localitatea Budeşti, satul Racoviţa, unde o butelie a luat foc, fără a exploda. La locul incendiului au intervenit forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Acestea au găsit un bărbat care a suferit arsuri la nivelul feţei şi membrelor superioare. Primele evaluări arată că este vorba despre leziuni produse de flacără pe o suprafaţă de aproximativ 35 – 40 % din părţile afectate.

Victima a fost evaluata şi transportată la unitatea de primiri urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Râmnicu Vâlcea.