Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Din minunile Sfintei Parascheva

Gulie Bombonel – Eram mai impotent decât un fular de mătase. Femeile cu care mă vedeam se tăvăleau pe jos de râs când îmi vedeau eşecurile. Plângeam şi suspinam noapte de noapte. Am cerut ajutorul Preacuvioasei şi miracolul s-a produs: sunt tot impotent, DAR NU-MI MAI PASĂ!

Cerasela Păstârnac – Soţul meu mă bătea în fiecare seară până săreau vecinii să mă scoată din mâinile lui. Pentru că nu mai puteam suporta m-am rugat pe furiş Sfintei să mă ajute, dar cred ca n-a înţeles bine ce-i cer, că acum mă bat şi vecinii.

Găină Marius – Sunt un hoţ de buzunare necăjit şi fără noroc. Nu era zi să nu nimeresc cate-un “client” care avea în buzunare, lame, cuie sau cuţite bine ascuţite. Aproape tot ce câştigam dădeam pe plasturi şi dezinfectante. Chiar mă gândeam foarte serios să mă apuc de altceva când un amic m-a sfătuit să merg în pelerinaj la Sfânta Parascheva şi de-atunci nu am parte decât de portofele bine burduşite!

Ciumafaie Lăcrimioara – Am un picior mai lung şi unul mai gros, strabism pronunţat, sunt năsoasă şi mai am şi un început de chelie dizgraţios. De aceea toţi băieţii mă tratau cu răceala. Am făcut mătănii şi m-am rugat Sfintei câteva săptămâni şi, iată, viaţa mea s-a schimbat!AM DEVENIT LESBIANĂ!