Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Viperele promit spectacol contra Pandurilor

Sâmbătă, de la ora 11.30, Stadionul Municipal din Zăvoi găzduieşte o partidă amicală de gală între CSM Râmnicu Vâlcea şi Pandurii Târgu Jiu, formaţie care a învins în acest an cele două forţe ale fotbalului românesc, Dinamo şi Steaua. Fotbaliştii echipei noastre promit să facă spectacol şi speră ca în tribune să fie cât mai mulţi iubitori ai fotbalului. Vă reamintim că intrarea este una liberă.

Iată ce spun o parte dintre protagoniştii partidei de sâmbătă

„O să fie un meci interesant, contra unei echipe de Liga I care a învins în acest an şi pe Steaua şi pe Dinamo. Fotbaliştii de la CSM vor avea posibilitatea să joace împotriva unor jucători din Liga I. Sperăm să fie un test util pentru echipa noastră, să vedem exact unde ne aflăm în acest moment. Vom încerca să ne ridicăm la valoarea adversarilor, să le punem probleme. Noi vom juca în play-out şi ne rămâne obiectivul cu care am plecat la drum în iarnă, reconstrucţia echipei şi sperăm să apară cât mai mute feţe noi în cele şase jocuri care mai sunt de disputat din acest sezon” – Alexandru Pelici

„Chiar dacă rezultatele din ultima perioadă nu au fost cele pe care le doream, în disputa contra Pandurilor vom vedea exact unde ne aflăm. Ştim, suntem conştienţă, că spectatorii se aşteptau la mai mult de la noi. Îi aşteptăm sâmbătă, vom întâlni o echipă de Liga I şi vom încerca să facem spectacol. Ne pregătim pentru meciul cu FC Caransebeş, din play-out pe care trebuie să-l câştigăm. Poate prindem şi un plus de încredere după partida cu Pandurii. Nu ne-a mai rămas decât acest turneu, nu ne aşteptam, cu toţii ne doream să ajungem în play-off dar asta estem, trebuie măcar să terminăm pe locul 7.” – Andrei Neagoe

„O să fie o partidă interesantă, sunt sigur că va veni multă lume la stadion. Aveam nevoie de un astfel de meci, sper să facem un joc bun pentru că este clar că rezultatele din ultima perioadă au afectat atmosfera din cadrul lotului. Suntem dezamăgiţi că nu am intrat în play-off dar măcar acum să ne iasă jocul, nu ne interesează rezultatul dar măcar jocul să ne iasă şi să prindem încredere pentru viitor. Avem o datorie morală faţă de toată lumea, conducere, spectatori, trebuie să ne revanşăm măcar în play-out.” – Andrei Popescu