Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Steliştii nu şi-au făcut de cap la BOTEZUL fiicei lui Rusescu

Raul Rusescu este unul dintre cei mai fericiţi tătici din lume, botezul fetiţei lui, care a avut loc vineri seara la un complex de lux din Otopeni, fiind pregătit cu mare fast. Steliştii însă nu au avut parte de o distracţie pe cinste, unde să curgă râuri de băutură, pentru că Gigi Becali i-a transmis lui Costel Gîlcă să nu-i lase pe fotbalişti să stea pînă mai tîrziu de 23:30 la acest eveniment. „Tată, ai mare grijă de fotbalişti să nu-şi facă de cap pentru că sîntem în plin sezon şi au mare nevoie de odihnă. Înţeleg şi eu că botezul este un eveniment important, de asta am şi fost de acord să aibă loc petrecerea, deşi e o perioadă plină de meciuri. Dar dacă stau şi ei cinci sau şase ore este suficient. Şi să nu exagereze cu alcoolul”, a fost mesajul lui Gigi Becali pentru Costel Gîlcă. Antrenorul s-a conformat şi le-a trasat jucătorilor săi reguli stricte pentru petrecerea de la botez.

Astfel, fotbaliştii au fost anunţaţi că petrecerea se sparge la 23:30, iar în acest timp fiecare fotbalist trebuie să stea departe de băuturile alcoolice. Un pahar de vin a fost limita impusă de Gîlcă, iar antrenorul a stabilit un antrenament pentru duminică dimineaţa, iar apoi se intră în cantonament pentru meciul cu ASA Tîrgu Mureş, care va avea loc duminică, de la ora 21:00.

Vali Vijelie, 3 Sud-Est și Adi de la Vâlcea au fost responsabili să asigure buna dispoziție cu melodiile lor la botezul lui Rusescu. De aranjamentele florale şi nu numai s-a ocupat firma vâlceană Issa Mariage.

Foto Ostafi