Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Sportivii vâlceni pe podium la Campionatul Național de Karate

În perioada 10-12.03.2017, la Sala Sporturilor Târgoviște, a avut loc Campionatul Național de Karate, organizat de Federația Română de Karate, unde au fost prezente 62 de cluburi din țară, fiind prezenți 841 de sportivi.

La această competiție a participat și Clubul Sportiv Loviștea, condus de către domnul profesor Ioan Dumbrăsescu, reușind ca prin intermediul sportivelor Alexandra Dumbravescu și Calianu Andreea să ocupe locul I la kata shitoryu – 10 ani și locul III la kata shitoryu – 12 ani.

Un lucru demn de menționat este și faptul că, sportivul Stanciu Sergiu Cosmin, a fost desemnat MAESTRU EMERIT AL SPORTULUI, prin Ordinul Ministrului, de la data de 16.02.2017.
Nu avem decât aprecieri la adresa parinților, care fac sacrificii pentru copiii lor, dar și la adresa sportivilor, pentru munca depusă, pentru ca pasiunea lor să devină performanță. În același timp, suntem conștienți de faptul că, sportul rămâne un veritabil ambasador, Vâlcea, reușind astfel să rămână pe hartta performanței.